Ce au votat astăzi consilierii locali cu privire la parcarea subterană din Piața Avram Iancu

Ce au votat astăzi consilierii locali cu privire la parcarea subterană din Piața Avram Iancu

Proiectul de  hotărâre privind aprobarea actualizării studiului de fundamentare privind decizia de concesionare a proiectului „Amenajare parcare subterană Piaţa Avram Iancu din Municipiul Arad” a fost aprobat bucurându-se însă doar de susţinerea consilierilor PNL-UDMR.

Administraţia locală arădeană are în vedere amenajarea unei parcări subterane, dispusă pe două niveluri în Piaţa Avram Iancu precum şi propunerea unor noi funcţiuni urbanistice pentru Piaţa Avram Iancu, astfel încât aceasta să-şi recâştige  atractivitatea  pentru cetăţenii municipiului. „Investiţia nu vaavea ca sursă de finanţarebugetul local”, a ţinut să sublinieze primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

„Ca de obicei şi la vechile şedinţe grupul PSD –ALDE a căutat diferite motive să justifice non-votul lor, adică faptulcă se abţin. Dacă până acum era nevoie de două treimi pentru a trece şi nu s-a întâmplat acest lucru, acum schimbându-se legea nu mai era necesar acest număr de voturi, prin urmare proiectul a trecut şi mergem în continuare cu el. Noi ne dorim ca această investiţie să nu se facă din banii arădenilor. Ni s-a spus că nu va fi nimeni interesat. Poate au dreptate, poate nu. Vom afla răspunsul în momentul în care scoatem la licitaţie concesiunea, dacă vor fi clienţi. Aveam obligaţia să facem acest lucru din perspectiva necesităţii de noi locuri de parcare, pe de altă parte din dorinţa de a nu cheltui din bugetul Aradului şi a arădenilor şi nu în ultimul rând pentru a testa piaţa”, a explicat edilul Călin Bibarţ.

Parcarea subterană din Piaţa Avram Iancu va avea o capacitate de 588 locuri de parcare, iar la nivelul 0 al pieţei se va amenaja o suprafaţă pietonală fără intersecţii  cu circulaţia carosabilă pe întreaga suprafaţă a pieţei Avram Iancu din municipiul Arad.

Amenajarea unei parcări subterane în această zonă este o necesitate, atât din punct de vedere al dezvoltării generale a municipiului, cât și ca obiectiv de a satisface nevoia de locuri de parcare în zona centrală a orașului, anunță Primăria.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.