La Arad, Iepurașul vine cu… povești, cu veselie, învățăminte, magie, personaje fantastice, întâmplări incredibile şi mult, mult umor. Așa se arată luna aprilie, pe scena Trupei Marionete a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad.
Luna debutează, fără nici un soi de păcăleală, în 1 aprilie, când, de la ora 11.00, cei mici sunt poftiți să urmărească spectacolul: „Cei trei purcelusi si lupul” – un spectacol vesel din care privitorii învată că: „minciuna are picioare scurte”, „unde-s trei puterea crește” și, cel mai important că „binele învinge întotdeauna”. Regia spectacolului este semnată de Adela Moldovan, iar scenografia de Zoe Eisele Szucs.
Interactiv, vesel și original. Pe scurt: „Zâna lacului” – un spectacol semnat de Maria Gornicu a cărui reprezentație este programată următoarea duminică, în 15 aprilie, tot de la ora 11.00. Vorbim despre istoria cunoscută a zânei de pe fundul lacului răpită de un foarte original… zmeu.
După o scurtă pauză, provocată de mult așteptata sosire a Iepurașului, păpușile dornice de spus povești, revin pe scena Trupei Marionete în 22 aprilie, la ora 11.00. Atunci, mânuite de actorii Izabela Moș, Loredana Alexandrescu și Mircea Moș vor da viață unui spectacol interactiv plin de culoare și veselie: „Jocuri magice” (foto). Regia este semnată de Titus Jucov, iar scenografia – de Nina Zabrodin.
Un spectacol cu măști și marionete. O feerie cu lumini colorate și muzică antrenantă. O poveste pentru toate vârstele. Pe scurt: „Dumbrava minunată” un spectacol regizat de Francisca Simionescu și a cărui reprezentație este programată în ultima duminică a lunii aprilie, în 29, tot de la 11 dimineața.
Lasă un comentariu