Creșterea salariilor, pensiilor și alocațiilor sunt prioritățile programului de guvernare al PSD, a anunțat deputatul social-democrat Mihai Fifor.
Potrivit acestuia, PSD a decis să amâne lansarea Programului de Guvernare până în momentul în care se vor finaliza audierile miniștrilor, din respect față de Parlament și de procedurile parlamentare. După audieri, prezentarea Programului de Guvernare va fi făcută chiar de miniștrii validați de comisiile parlamentare, care își vor asuma îndeplinirea obiectivelor din acest program.
„PSD a pregătit o serie de măsuri în programul de guvernare, măsuri care vin în sprijinul mai multor categorii de cetățeni.
Este vorba despre creșterea salariului minim brut pe economie cu 11%, de la 2.300 lei în prezent la 2.550 de la 1 ianuarie 2022, creșterea punctului de pensie cu 10%, de la 1.442 în prezent, la 1.586 lei de la 1 ianuarie 2022, creșterea pensiei minime cu 25%, de la 800 de lei în prezent la 1.000 de lei de la 1 ianuarie 2022, dar și un ajutor suplimentar pentru perioada de iarnă, în funcție de valoarea pensiei, pentru pensionarii a căror pensie este peste valoarea minimă dar sub 1.586 lei. Totodată, vizăm creșterea alocațiilor cu 40% pentru copiii sub 2 ani, de la 427 lei în prezent la 600 lei de la 1 ianuarie 2022, și cu 13,5% pentru copiii între 2 și 18 ani, de la 214 lei în prezent, la 243 lei de la 1 ianuarie 2022”, a spus Mihai Fifor, președintele PSD Arad.
Deputatul arădean a adăugat: „La capitolul Sănătate, avem câteva priorități: medicamente antivirale în farmacii, eliberate pe prescripție medicală, pentru tratarea timpurie a persoanelor infectate cu SARS-CoV-2; diagnostic și tratament ambulatoriu cât mai rapid pentru pacienții COVID-19; testare extinsă și anchete epidemiologice eficiente pentru restrângerea contaminării.
Lansarea programului «Cumpărăm românește», pentru încurajarea achiziției de produse românești și implicit sprijinirea firmelor românești, este un alt punct important al programului de guvernare.
Salvarea firmelor strategice românești, prin infuzie de capital sau sprijinirea exporturilor pentru reducerea deficitului comercial sunt printre măsurile economice pe care le vor adopta miniștri PSD.
La capitolul Agricultură, avem în vedere creșterea producției agricole autohtone pentru realizarea siguranței alimentare, absorbția în întregime a fondurilor europene destinate agriculturii sau plata la timp a tuturor categoriilor de subvenții.
Finalizarea autostrăzilor Transilvania; Sibiu – Pitești; Sebeș – Turda; Lugoj – Deva; centura Capitalei, precum și a drumurilor expres Craiova – Pitești și Brăila – Galați și a podului peste Dunăre de la Brăila, dar și finalizarea lucrărilor de modernizare a căii ferate, inclusiv în județul Arad, și asigurarea surselor de finanțare pentru demararea de noi lucrări sunt prioritățile noastre la ministerul Transporturilor”.
Foto 1: Arhiva
Lasă un comentariu