Inspectoratul Școlar Județean Arad anunță că va continua și în anul școlar 2020-2021 compatibilizarea sistemului de învăţământ românesc cu cel european prin creşterea capacităţii instituţionale pentru elaborarea şi gestionarea proiectelor europene, considerate instrumente ale strategiei de dezvoltare pe termen lung a fiecărei unități școlare.
„Transformarea educaţiei în resursă cheie se poate obține aplicând principiul egalității de șanse, centrarea pe elev, caracterul formativ, formarea de competențe (pornind de la competențele cheie europene), învățarea prin cooperare, învățarea pe tot parcursul vieții etc”, este de părere Inspector Școlar General, prof. Marius Sorin Gondor.
Proiectele europene în care ISJ Arad este beneficiar/coordonator sau partener (Erasmus+, POCU, ROSE) sunt în număr de 10.
Inspectorul Școlar pentru Proiecte Educaționale, prof. dr. Adina Avacovici a precizat că aceste proiecte: „Au ca tematică: reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, non formale și informale pentru reintegrarea în educație și formare; competențe de literație multiplă pentru copii 8-12 ani; îmbunătățirea competențelor copiilor romi pentru integrare în activități educaționale zilnice; achiziția de abilități digitale și competențe antreprenoriale; facilitarea tranziției de la școală la viața activă, îmbunătățirea condițiilor de inserție pe piața muncii, consiliere și orientare profesională, organizare stagii de practică la agenți economici din domeniul de pregătire; creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat”.
Lasă un comentariu