Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Arad recomandă câteva măsuri pentru prevenirea bolilor respiratorii caracteristice sezonului rece.
Sezonul rece favorizează apariţia unor boli, aşa numite boli de „sezon”: guturaiul, virozele respiratorii, pneumopatiile, gripa, afecţiuni acute din sfera ORL, dar şi acutizarea unor boli cronice cu care pacienții au fost diagnosticați în trecut. Incidența lor este crescută în acest sezon din cauza aerului rece care favorizează scăderea imunității locale şi generale a organismului şi creşterea circulaţiei germenilor.
Pentru a putea face față schimbărilor bruște de temperatură și a ne mentine sanatatea, se recomanda masuri preventive adresate populației :
1.Măsuri nespecifice, generale:
Cel mai eficient mijloc de prevenție rămâne igiena personală, precum spălarea mâinilor
cu sapun și apă din abundență.
Alte recomandări :
izolarea la domiciliu sau spital a celor bolnavi;
evitarea colectivității – serviciu, gradiniță, școală, spații închise supraaglomerate;
folosirea unei batiste sau a unui șervețel de unică folosință în cazul strănutului sau tusei, astfel se poate preveni răspândirea infecției;
spălatul mâinilor cu apă caldă și săpun după strănut, tușit;
vestimentație adecvată temperaturii de afară (căciuli, mănuși);
amânarea vizitelor la persoanele bolnave;
aerisirea încaperilor la domiciliu sau la locul de muncă;
alimentație sănătoasă cu multe fructe și legume (de sezon); cresterea aportului de vitamine în alimentație, în special a vitaminei C – necesară fortificării sistemului imun;
consumarea lichidelor calde (ceaiuri, supe)
mișcare fizică în aer liber (mers pe jos, cu bicicleta, patinaj, sporturi diverse), pentru că efortul fizic tonifică organismul;
evitarea oboselii fizice și psihice prelungite;
evitarea fumatului activ sau pasiv și a consumului de alcool.
2. Masuri specifice :
Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă şi recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit prin medicul de familie.
Vaccinarea este importantă în special pentru persoanele cu risc mare de complicații datorate gripei și pentru persoanele care îngrijesc persoane cu gripa sau complicații datorate gripei, astfel vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide conform strategiei Ministerul Sănătăţii şi recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății şi Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.
Ca în fiecare an, campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie și vizează reducerea la minim a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon.
Recomandari pentru prevenirea incidentelor in timpul perioadelor cu temperaturi extrem de scazute:
În zilele cu temperaturi extrem de scăzute, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spații deschise și expunerea la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume.
În cazul în care este necesară deplasarea în spații deschise, este recomandată folosirea mijloacelor de protectie adecvate – căciuli, mănuși etc. Trebuie evitată expunerea prelungită a mâinilor și picioarelor la temperaturi scăzute pentru a se feri de degerături (în acest caz, trebuie evitată automedicația și este recomandată consultarea unui medic).
Este recomandat ca, persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cardiace și respiratorii, să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiții de temperaturi scăzute.
De asemenea, trebuie evitat consumul bauturilor alcoolice.
În această perioadă, trebuie să se acorde o atenție specială copiilor – evitarea situațiilor în care aceștia sunt lăsați să aștepte în interiorul autovehiculelor parcate, evitarea transporturilor pe distanțe lungi în vehicule fără posibilități de climatizare și neechipate corespunzător.
Locuinţele şi spaţiile închise de locuit trebuie să fie încălzite corespunzător şi trebuie evitată utilizarea instalațiilor improvizate, care pot duce la intoxicații cu monoxid de carbon.
Lasă un comentariu