Ce se ÎNTÂMPLĂ cu PARCĂRILE din CARTIERE?! Primăria și-a trimis reprezentanții în tot orașul

Ce se ÎNTÂMPLĂ cu PARCĂRILE din CARTIERE?! Primăria și-a trimis reprezentanții în tot orașul

Primăria Municipiului Arad este interesată de realizarea unei politici integrate de parcare în municipiul Arad, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

„Primăria Municipiului Arad realizează în perioada 16 septembrie – 31 octombrie 2019, o serie de sondaje, interviuri și cercetări în teren, cu scopul colectării datelor necesare pentru realizarea unei politici integrate de parcare. Având în vedere noua configuraţie a parcărilor create prin «Proiectului de Regenerare urbană a spațiilor din zona blocurilor din cartierele Alfa, Faleza Mureș, Confecții, Micălaca, Vlaicu și centru, inclusiv zona protejată din Municipiul Arad» este importantă identificarea cererii şi ofertei de locuri de parcare în muncipiu şi stabilirea unor reguli în scopul utilizării eficiente a parcărilor. Datele colectate vor fi utilizate pentru analiza situației actuale, a gradului de ocupare a parcărilor existente, a cererii de noi locuri de parcare, dar şi pentru identificarea celor mai bune soluții pentru îmbunătățirea situaţiei prezente”, se anunță în comunicat.

Potrivit municipalității, activitatea desfășurată include:

  • Colectarea datelor cu privire la parcarea în diverse spații din oraș (pe străzi și în afara acestora);
  • Colectarea datelor cu privire la situația parcărilor la diferite ore din timpul zilei și din timpul nopții;
  • Intervievarea șoferilor și a altor participanți la trafic cu privire la obiceiurile lor de parcare.

„Datele sunt colectate de echipe de voluntari, împuterniciţi de Primăria Municipiului Arad, echipate cu tablete electronice, prezente la vedere. Este garantat anonimatul persoanelor intervievate, precum și faptul că datele colectate nu vor fi folosite în alte scopuri decât cele declarate prin prezenta împuternicire. Activitatea voluntarilor se desfășoară pe baza unui plan de sondaj aprobat de Primăria Municipiului Arad și cu informarea permanentă a autorității publice locale”, asigură reprezentanții municipalității.

Pentru orice întrebări, observații sau sesizări, cetățenii se pot adresa Primăriei Municipiului Arad, la numărul de telefon 0257/212 478.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.