Ce se întâmplă cu problemele de ACCES din Cartierul VIA CARMINA

Ce se întâmplă cu problemele de ACCES din Cartierul VIA CARMINA

Urmare a blocării accesului din Cartierul Via Carmina la DN 7, Societatea IMOTRUST SA, prin reprezentanții săi, împreună cu Primăria Comunei Vladimirescu, au depus o adresă comună către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, secția de Drumuri Naționale Arad prin care s-a solicitat dezafectarea parapetului montat.

În expunerea de motive se menționează că:

  • Acest parapet blochează un drum public care funcționează legal și care se află în evidențele cadastrale ale Comunei Vladimirescu de mai bine de 100 de ani, recunoscut sub De 379;
  • Acest drum public blocat deservește cartierul Rezidențial Via Carmina în incinta căruia există un spital, o Biserică, mai multe societăți comerciale, birouri și peste 400 de case construite, fiind afectate astfel, condițiile de siguranță și fluidizarea circulației pentru toți locuitorii/bolnavii/angajații/vizitatorii entităților menționate mai sus.

„Prin prezenta, dorim să comunicăm locatarilor Cartierului Via Carmina că suntem în asentimentul lor, mai ales că această decizie din partea CNAIR a fost luată fără a transmite o înștiințare prealabilă. De-a lungul timpului, societatea noastră a întreprins nenumărate demersuri pentru obținerea unei Autorizații de Construire, prin care să se realizeze accesul în DN 7, răspuns care nu a venit din partea autorității sus menționate. În ultima ședința comună la care au participat și reprezentanții CNAIR s-a solicitat sprijin din partea dânșilor în vederea realizării accesului, prin semnarea unui protocol prin care societatea noastră să poată implementa soluția de trafic agreată deja.Societatea IMOTRUST a avut încă de la început intenția de a construi soluția tehnică din PUZ, și-a bugetat banii pentru lucrare, dar realizarea efectivă a depins de anumiți factori externi care au blocat lucrările – terenurile necesare pentru construirea accesului nefiind în totalitate în proprietatea societății noastre”, anunță Administrația Cartierului Via Carmina.

„Sperăm ca măcar acum, autoritățile și proprietarii terenurilor să fie cooperanți în vederea finalizării lucrării. Până la soluționarea accesului, pentru preîntâmpinarea îngreunării traficului din cartier generat de blocarea accesului,vom asigura soluții pentru fluidizarea traficului pe alte drumuri interioare”, spun cei de la Via Carmina.

Adresa se găsește aici: Adresă Via Carmina

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.