Circulația rutieră este restricționată astăzi pe Autostrada A1, pe tronsonul Arad – Timișoara.
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră este restricţionată astăzi până la ora 20 pe Autostrada A1 pe tronsonul Arad – Timișoara, la kilometrul 508+900 metri, pe sensul către Timişoara. Sunt efectuate lucrări de reparaţii asupra părţii carosabile, pe prima bandă şi pe cea de urgenţă.
Tot pe Autostrada A1, este restricționată circulația pe sensul Sibiu către Deva, pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, la kilometrul 273+800 de metri, şi pe a doua bandă a kilometrului 356, unde au loc lucrări asupra rosturilor de dilataţie, astăzi, până la orele 18:00.
Pentru reducerea riscului rutier, șoferilor le este recomandat să sporească atenţia la volan, să semnalizeze din timp orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie şi să reducă viteza în zona de efectuare a lucrărilor semnalizate.
Lasă un comentariu