Cînd auzi, la cîte un flagrant, ce sume se vehiculează, rămîi interzis. Vorbim de milioane de euro cu o degajare ce poate provoca invidie şi-n Cosa Nostra. Dacă astea sunt sumele decontate pe altarul corupţiei, atunci putem conchide că România este o ţară bogată. Una bogată şi populată de proşti, adică de noi, majoritatea fraierilor ce produc pentru „băieţii deştepţi”, care băieţi învîrt afaceri ameţitoare cu Statul, adică cu … noi, ca-ntr-un joc Monopolis…
Ultimul agăţat de mîna lungă şi fermă a legii, via DNA, nu-i altu’ decît primul edil al Capitalei, edilul general, să-l alintăm aşa, domnu’ doctor Sorin Oprescu! Şi să vezi şi să nu crezi, cum vulpoiul-primar general şi-a luxat laba, credibilitatea şi viitorul, pentru un pumn de mărunţiş… Vreo 10000 de euroi, tranşă dintr-o mită de 15000, conform referatului DNA. Şpilul, foarte simplu. Patronii care obţineau contracte cu Primăria îl vizitau la domiciliu pe domnul Oprescu şi depuneau icrele, adică 10% din valoarea contractului. Adică, „mici cadouri”, cadouri nefăcute publice din… modestie. Mare om, mare caracter…
Dar să nu o mai lungim. Subiectul ăsta a fost pieptănat şi pus pe moaţe în toate oglinzile presei, din toate unghiurile opiniilor pro şi contra.
Sub domnia lui Oprescu Capitala a inventat două echipe de top naţional şi european. Vorbim despre CSM handbal băieţi şi fete. Cel puţin echipa de fete este o bijuterie, una scumpă al dracului… Echipele astea pretenţioase sunt finanţate, clar, tot din bani publici, bani sifonaţi şi direcţionaţi … către performanţă, dar şi către conturi private… Fluturaşii de salariu ale handbalistelor de la CSM nu au fost publicaţi şi nici nu cred că se va întîmpla vreodată! Transparente pînă la urmă s-au dovedit a fi doar geamurile dubei cu Oprescu încătuşat.
Tocmai cînd ne şi vedeam în marile finale, umfaţi în pene şi speranţe, pac şi raţa cade! Da, se poate repeta filmul cu moartea subită al Oltchimului. Ăsta-i destinul construcţiilor artificiale. Numai că, din păcate, sportul contribuie şi el în egală măsură cu salubrizarea imaginară, refacerea carosabilului proaspăt făcut, borduri fantomă, aleile ce duc nicăieri, etc., etc., la finanţarea unei Românii paralele, aia bogată, a „băieţilor deştepţi”!
Apropo, ştiţi ce a spus Oprescu după ce a primit punga tip cadou cu 10000 de euro? A spus, „mulţumesc”. Sec şi-n acelaşi timp politicos. Cu politeţea suntem în grafic. Tot aşa cum în grafic sunt şi hoţiile pe toate palierele economico-sociale ale patriei.
Dar, infractorii de talie mega stau flexaţi, departe de stres şi riduri, atîta vreme cît arestul la domiciliu este-n floare, grosul furăciunilor îs bine-mersi la loc sigur şi reciprocităţile în contul „o mînă spală pe alta” încă funcţionează. Plus că, dacă nasolia ia proporţii, scrii vreo patru, cinci cărţi într-o lună, maxim două şi aştepţi cu boceluţa la ieşire… Care Balzac, ce Solohov. Băieţii ăştia-s biblioteci ambulante şi nimic mai mult… Gata, o să beau un pahar cu apă că mă ia cu greaţă …
Next. Next week.
Lasă un comentariu