Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad (FITCA) a ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, evenimentul va avea loc în perioada 15-25 noiembrie.
Selecția FITCA 2018 a fost realizată, pentru a treia oară, de criticul de teatru Maria Zărnescu.
„«Tablouri vii dintr-o expoziţie» s-ar putea intitula cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic Arad. Parafrazând titlul celebrei suite pentru pian a lui Musorgski, orchestrată mai târziu de Ravel, selecţia de anul acesta readuce clasicitatea naturii umane pe scenă, ca într-o expoziţie de stranii vietăţi. Spectacole ce reflectă, precum în cioburile unei oglinzi, crâmpeie de viaţă, sentimente şi prejudecăţi, aspiraţii şi vicii. La fel de noi şi azi, ca ieri, ca-ntotdeauna. Ni se vor oglindi imoralitatea, dar şi hazul amar al politicii în Titanic Vals, vom zâmbi de acida analiză a sufletului uman în D’ale carnavalului sau vom râde în hohote de păcălitorii păcăliţi în La Pulce. Vom sonda frământările tenebroase ale lui Rosencrantz şi Guildenstern, vom demonta prejudecăţile celor 12 oameni furioşi sau vom încerca să dezlegăm misterul Cursei de şoareci. Şi, de ce nu, ne vom îmbăta cu Apa vie a basmului. Când şi când, de-a lungul celor 11 zile de Festival, vom pătrunde în ceaţa tristeţii slave a lui Cehov, alături de Fugarii săi, cele Trei surori şi câţiva Pescăruşi.
La final de Festival, cioburile de oglindă ale spectacolelor se vor aduna ca într-un puzzle, pe care numai spectatorii îl pot rezolva. Clasica oglindă a Teatrului se va întregi şi ne va arăta viaţa, tragicomedia noastră umană, cu dragoste şi minciună, politică şi trădare, dar şi multă, multă credinţă. Ne vom vedea cum alergăm încolo şi încoace, cum ne risipim, cum fugim de noi înşine, încercând a ne regăsi prin Teatru.
La final de Festival, suita «Tablourilor vii din expoziţie» ne va lăsa şi imaginile poveştilor rostite pe scenă, dar şi muzica Teatrului – vals, tango sau sunete de carnaval. Un model care sintetizează viaţa aşa cum este. Clasic, nu?!”
(Maria Zărnescu, critic de teatru, selecționerul Festivalului Internațional de Teatru Clasic, Arad, 2018)
Iată spectacolele care vor trece pragul celei de-a 24 ediții a Festivalului Internațional de Teatru Clasic de la Arad:
„12 oameni furioși” de Reginald Rose, regia László Méhes, decorul István Rózsa, costumele Kata Horváth, producător Teatrul Național din Pécs, Ungaria
„Apă vie”, scenariul de Daniel Chirilă după Frații Grimm, regia și coregrafia Ștefan Lupu, producător Teatrul Mic București
„Cursa de șoareci”, de Agatha Christie, regia Erwin Șimșensohn, scenografia Liliana Cenean, producător Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București
„D-ale carnavalului”, de I.L. Caragiale, regia Claudiu Goga, decorul Ştefan Caragiu, costumele Liliana Cenean, producător Teatrul „Nottara” București
„Fugarii”, după A.P.Cehov, regia Alexandru Dabija, scenografia Helmut Stürmer, costumele Cezarina Iulia Popescu, producător Teatrul Odeon București
„La Pulce”, după „Puricele în ureche” de Georges Feydeau, regia Horaţiu Mălăele, decorul Lia Manțoc, costumele Anca Răduță, producător Teatrul de Comedie București
„Pescărușul”, de A.P.Cehov, regia Andrei Șerban, scenograf consultant Valentin Vârlan, costume Arkadina Doina Levintza, producător unteatru, București
„Rosencrantz și Guildenstern”, de Tom Stoppard, regia Tapasztó Ernő, scenografia, decorul Albert Alpár, costumele Papp Janó, o coproducție Teatrul Cetății „Gyula” (Ungaria), Compania Aradi Kamaraszínház și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
„Titanic vals”, de Tudor Mușatescu, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, decorul şi costumele Adriana Grand, producător Teatrul Metropolis București
„Trei surori”, de A.P. Cehov, regia Semion Serzin, producători Teatrul Nottara și Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad. Spectacol rezultat în urma workshop-ului din cadrul ediției a treia a Laboratorului de Teatru DENS, septembrie 2018
„[ză] Pes©ăruș”, după A.P.Cehov, regia Catinca Drăgănescu, scenografia Andreea Simona Negrilă, producător Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
„Festivalul Internaţional de Teatru Clasic va spune, din nou, poveştile sale despre lume, oameni, despre universul în care cu toții trăim. Zilnic, la Arad, în perioada 15-25 noiembrie. Vom reveni în scurt timp cu informații despre alte evenimente din cadrul Festivalului și despre modalitățile de achiziționare a biletelor. Vă aşteptăm la teatru”, precizează organizatorii.
Lasă un comentariu