Pe lângă numeroasele întârzieri de la Stadionul UTA, acum apar alte probleme.
Gazonul este într-o stare de degradare, iar firma care s-a ocupat de el a atras atenția Primăriei că dacă nu se va interveni, va fi necesară înlocuirea în totalitate a acestuia.
La două zile după ce am solicitat o poziție a Primăriei cu privire la respectiva situație, am primit următoarea informare:
„Dorim să liniștim opinia publică, precum și persoanele mai vocale în ceea ce privește starea suprafeței gazonate de pe Stadionul Municipal UTA-Francisc Neumann. Lucrările de întreținere sunt în permanentă desfășurare și se intervine asupra suprafeței de joc la modul cel mai prompt, profesionist și eficient posibil, fiind realizate absolut toate operațiunile necesare și anume : carotare, nisipare cu nisip cuarțos, fertilizare cu îngrășământ granulat și foliar, tratamente de prevenire pentru a evita imbolnăvirea gazonului, tunderi repetate și irigări s.a. Realizarea tuturor acestor operațiuni necesită puțin timp, însă rezultatele nu vor întârzia să apară. Așadar, dacă ne înarmăm cu puțină rabdare, cu siguranță ne vom putea bucura cu toții de o suprafață de joc corespunzătoare, în cel mai scurt timp posibil”, informează Primăria.
„Referitor la garanția acordată de către SC RULOURI DE GAZON SRL, în conformitate cu prevederile contractului de lucrări nr. 61077/21.08.2018, perioada de garanție curge de la data recepției la terminarea lucrărilor și până la recepția finală și este de 24 de luni. În perioada de garanție, executantul are obligația, în urma dispoziției date de achizitor, de a executa toate lucrările de modificare, reconstrucție și remediere a viciilor, contracțiilor și a altor defecte a căror cauză este nerespectarea clauzelor contractuale. Executantul are obligația de a executa toate activitățile sus menționate pe cheltuiala proprie, în cazul în care ele sunt necesare datorită utilizării de materiale, de instalații sau a unei manopere neconforme cu prevederile contractului, unui viciu de concepție, acolo unde executantul este responsabil de proiectarea unei părți a lucrărilor, neglijenței sau neîndeplinirii de către executant a oricăreia dintre obligațiile explicite sau implicite care îi revin în baza contractului”, spun reprezentanții Municipalității.
Lasă un comentariu