Deși această lege este în vigoare de peste 10 ani, există încă angajatori care nu știu despre ea.
Firmele care au cel puțin 50 de angajați au obligația, potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, de a angaja persoane cu handicap în proporție de cel puțin 4% din numărul total de angajați. Fac excepţie de la aceste prevederi instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute mai sus, pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligaţii:
- să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;
- să achiziţioneze produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat (50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap).
Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în colaborare cu Autoritatea Națională pentru persoanele cu dizabilități, a publicat lista actualizată a unităților protejate autorizate: http://anpd.gov.ro/web/informatii-utile/unitati-protejate-autorizate/lista-unitati-protejate-autorizate/
Lasă un comentariu