Cea mai înaltă șosea din România „TRANSALPINA – Drumul Regelui”, MARCĂ ÎNREGISTRATĂ oficial

Cea mai înaltă șosea din România „TRANSALPINA – Drumul Regelui”, MARCĂ ÎNREGISTRATĂ oficial

„Transalpina – Drumul Regelui” este de acum marcă înregistrată oficial. Asta după ce cabanierii din Rânca au apelat la serviciile unei case de avocatură din București pentru a fi făcute demersurile oficiale la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) pentru înregistrarea oficială ca marcă a celei mai înalte șosele din România. Demersurile s-au concretizat prin eliberarea Certificatului de înregistrare a mărcii.

De acum înainte, cei care vor să folosească această denumire au nevoie de acordul expres al Asociației cabanierilor din Rânca.

Preşedintele asociației, Constantin Pănescu spune că a cerut acest lucru în speranța că așa se vor putea ocupa de o promovare mult mai bună a zonei.

Perioada de protecție a mărcii este de 10 ani, termenul curgând, însă, din 18 iunie 2015, asta cu toate că certificatul a fost emis de abia zilele trecute. Legea îi dă voie solicitantului ca după cei zece ani să solicite o reînnoire a perioadei.

Transalpina este cea mai înaltă șosea din țară și, totodată, principalul punct de atracție de la Rânca.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.