O invenție arădeană este considerată foarte atractivă la Geneva: cea mai ușoară bicicletă din lume.
În cea de-a treia zi a Salonului Mondial de Invenții de la Geneva, crește constant numărul de vizitatori la standul Aradului. Sunt sute de vizitatori care se interesează, zilnic, de invențiile arădene, în special pe caracterul lor practic.
Inventatorii arădeni au fost poziționați chiar lângă standurile Chinei, care ocupă aprox. 85% din suprafața totală a pavilionului expozițional. China și Hong Kong sunt participanții cu cele mai multe invenții expuse la Geneva, au venit cu propriile lor televiziuni, cu savanți care susțin prezentările invențiilor, cu universitățile de top din țară și cu multe cadouri pe care le fac celor care intră în standurile lor.
Piesa de cea mai mare atractivitate a Aradului o reprezintă bicicleta realizată de Dan Sobol, cea mai ușoară lume, pe care foarte mulți vizitatori o ridică, o analizează, o admiră.
Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Ionel Bulbuc, a declarat că va iniția un program de prezentare a acestei invenții în toate liceele din județ, unde își dorește să organizeze, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar, laboratoare de prezentare a invențiilor și inovațiilor arădene, în vederea creșterii interesului tinerilor față de acest domeniu.
În ce îl privește pe inventatorul Dănuț Sobol, acesta a venit la Geneva cu trei invenții brevetate. Una este o turbină eoliană dublu rotor contrarotativ cu pale semirigide extensibile ce au suprafață și asimetrie continuu variabilă. Ei i se asociază trei Cereri de Brevet în curs de depunere pentru elemente constructive esențiale.
Turbinele eoliane contrarotative cu pale semirigide extensibile ce au suprafață și asimetrie continuu variabilă sunt destinate instalațiilor eoliene dar și altor utilizări. Sunt prevăzute cu două rotoare contrarotative cu un număr impar de pale, rotoare special concepute a fi ghidaje și/sau purtătoare a generatorului electric, ansamblu ce se mișcă simetric sub presiunea masei de aer devenind foarte performante funcțional, fără zgomote și vibrații, construite cu îmbunătățirea efectului dinamic prin configurarea palelor și a carcaselor speciale prevăzute cu voleți de curgere.
Invenția generează o mai mare eficiență energetică și alte avantaje:
1.Palele din materiale textile reciclabile înlocuiesc compozitele cu rășini și fibră de sticlă, eliminând astfel materiale puternic poluante. Turbinele sunt de două ori mai eficiente, lucrează și la întoarcere (în vânt) prin profilul aerodinamic orientat înainte cu o voalură special confecționată în acest scop.
2.Ori de câte ori este nevoie, palele se pot plia/deplia complet în interiorul carcasei de protecție; la operațiile de întreținere, fiecare pală poate fi acționată independent, ceea ce ușurează accesul și munca la zonele respective.
3.Pot fi instalate fără utilaje grele, în locuri foarte greu accesibile, datorită masei și volumului mic pe care îl au componentele individuale.
4.Sunt complet reciclabile după ieșirea din perioada de utilizare garantată.
În cursul zilelor următoare, Consiliul Județean Arad va prezenta și celelalte două invenții arădene pe care le-a sprijinit să fie prezentate la Salonul Mondial de Invenții de la Geneva.
Lasă un comentariu