Conform unei ordonanțe de urgență, cei care vor specula prețurile la energie electrică și gaze naturale vor fi supraimpozitaț.
Partidul Social Democrat anunță că și-a atins principalele obiective pe care le-a urmărit în privința reglementării prețurilor la energie electrică și gaze naturale.
„În forma finală a ordonanței de urgență convenită în Coaliție, cetățenii și firmele vor beneficia de protecție pentru cel puțin 1 an de zile, cei care vor specula prețurile vor fi supraimpozitați, iar companiile care produc gaze naturale din subsolul românesc vor vinde producția la prețuri rezonabile pentru cetățenii români. În același timp, ministrul PSD al Finanțelor a identificat resursele financiare necesare și a alocat 2,4 miliarde de euro pentru acest pachet de sprijin destinat populației și economiei naționale. Mai mult, PSD consideră că plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale, care reprezentau peste 50% din creșterea inflației, va determina o stabilizare a prețurilor de consum, cu un efect pozitiv asupra puterii de cumpărare a populației. Totodată, PSD va continua colaborarea cu partenerii din Coaliția de guvernare pentru o reglementare cât mai rapidă în domeniul comerțului cu carburanți și al asigurărilor auto, care să determine o scădere a costurilor de transport și să reducă astfel presiunea asupra inflației., afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu