Bărbații care la începutul acestei săptămâni au răpit o tânără și i-au snopit în bătaie iubitul au fost arestați.
Pe numele celor doi bărbați reținuți joi pentru violare de domiciliu, lovire și alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal, magistrații Judecătoriei Lipova au emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În noaptea de 11 spre 12 noimebrie, în jurul orei 1, polițiștii din Vărădia de Mureș au fost sesizați despre faptul că două persoane de sex masculin au pătruns fără drept într-un imobil de pe raza localității, și pe fondul unor neînțelegeri ar fi lovit un cetățean turc de 34 de ani, după care ar fi plecat. Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, indicând una dintre persoanele în cauză.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 30 de ani, din județul Caraș-Severin, împreună cu un tânăr de 20 de ani, din județul Hunedoara, identificat de polițiști ulterior, la data și ora antemenționate ar fi pătruns fără drept într-un imobil de pe raza localității Vărădia de Mureș, unde cetățeanul turc se afla împreună cu concubina sa de 26 de ani, din județul Sibiu. Aceștia ar fi lovit cetățeanul turc, ulterior ar fi luat-o cu forța pe tânăra de 26 de ani și ar fi transportat-o cu mașina fără voia acesteia pe traseul Vărădia de Mureș – Deva – Timișoara – Lipova – Arad. Tânăra ar fi reușit să scape, în dimineața zile de 12 noiembrie a.c., într-o intersecție semaforizată de pe raza municipiului.
Cei doi bărbați au fost depistați de polițiști pe raza localității Lipova, fiind reținuți pentru 24 de ore, ulterior magistrații Judecătoriei Lipova emițând mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Lasă un comentariu