„Verde Împărat“ – o nouă piesă de teatru de păpuși, la Cinematograful din Grădiște.
Un nou spectacol de teatru de păpuși va avea loc la cinematograful din Grădiște, eveniment care, pe lângă proiecțiile de filme, are ca scop diversificarea activităților cultural-artistice oferite de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură, instituție care administrează cinematografele din oraș.
Astfel, sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 11.00, la cinematograful din Grădiște va putea fi văzut spectacolul de teatru de păpuși „Verde Împărat“, o poveste despre despre binele care învinge răul, cu multă muzică și scene interactive.
La finalul spectacolului, copii vor putea să facă fotografii cu păpușile.
De asemenea, cei mici vor putea să aleagă spectacolul pe care doresc să-l vadă în luna mai, după ce vor afla propunerile organizatorilor.
„Verde Împărat“ este un spectacol recomandat copiilor cu vârste între 3 și 9 ani.
Rezervări se pot face la adresa de email: cinemagradiste@gmail.com și la telefon 0740-946 821 (de marți până vineri, între orele 10.00-12.00 și 18.00 – 20.00)
Spectacolul de teatru de păpuși este organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad și face parte dintr-un proiect care are ca scop revitalizarea cinematografelor din Arad și transformarea acestora în mini-centre culturale.
În luna martie, a avut loc prima piesă de teatru de păpuși, „Pădurea fermecată“, care a avut două reprezentații datorită numărului mare de cereri, fiind înregistrați 240 de spectatori.
Până acum în cadrul acestui proiect au fost organizate proiecții de filme pentru copii, spectacole de teatru de păpuși și un eveniment în premieră, „Filme în concert“, care a adus în fața publicului un montaj cu cele mai bune imagini din filme celebre și un concert susținut de cvartetul Adagio, cu muzica acestor filme.
Lasă un comentariu