Filmul „Șase săptămâni“ va rula în premieră pe marele ecran de la cinematograful „Arta“ din Arad.
Premiera filmului „Șase săptămâni“ va avea loc și la cinematograful „Arta“ din Arad, unde spectatorii sunt invitați să vadă cel mai bun film maghiar al anului 2022, care a câștigat numeroase premii la festivalurile internaționale.
Astfel, filmul va putea fi vizionat vineri, 7 aprilie, de la ora 19, iar accesul este gratuit.
Inspirată de povești personale și bazată pe o cercetare îndelungată, drama sensibilă și profundă a lui Noémi Veronika Szakonyi explorează subiectul adopției deschise prin povestea unei fete de liceu care trăiește în circumstanțe financiare dificile.
Filmul a avut premiera în competiție la Festivalul de Film de la Sarajevo de anul trecut și de atunci s-a bucurat de succes în întreaga lume, câștigând premiile pentru cel mai bun regizor și cel mai bun film de tineret la Arras, în Franța, iar Katalin Román, protagonista filmului, a fost distinsă cu premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Film Bosphorus din Turcia.
Actrița a fost recent premiată și de criticii de film maghiari. Pelicula a fost distinsă de către criticii de film maghiari și cu premiul pentru cel mai bun film din 2022.
Premii:
Bosphorus Film Festival – 2022 Katalin Román – Best Actress
Arras Film Festival – 2022 Noémi Veronika Szakonyi – Silver Atlas Award for Best Director
Arras Film Festival – 2022 Best Youth Film
Cinefest – Miskolc International Film Festival – 2022 Adolf Zukor Award – Main Prize Tallinn Black Nights Film Festival – 2022 Just Film Grand Prix
Sinopsis:
Titlul: Șase săptămâni (titlul original: Hat hét)
Regia: Szakonyi Noémi Veronika
Scenarist: Noémi Veronika Szakonyi, Dániel Daoud, Máté Artur Vincze
Cu: Katalin Román, Mónika Balsai, András Mészáros, Zsuzsa Jaro, Lana Szczaurski
Gen: dramă
An: 2022
Rating: A.P.-12
O adolescentă în pragul bacalaureatului rămâne însărcinată și având circumstanțe familiale și financiare dificile, ea decide să-și dea copilul spre adopție unui cuplu care așteaptă de mulți ani să înfieze un copil.
Însă după ce și-a născut fetița încep să apară dubiile, iar conform legislației din Ungaria are șase săptămâni la dispoziție să se răzgândească.
Lasă un comentariu