Centrul Județean de Voluntariat Arad unul dintre organizatorii Open Air Festival – ABC de la Aeroport recrutează voluntari pentru spectacolul care va avea loc în data de 16 septembrie 2016. Evenimentul va aduce pe cele 4 scene amplasate la Aeroportul Arad artiști români și internaționali.
„Centrul Județean de Voluntariat caută 20 de voluntari care să se implice în acest eveniment cultural-artistic. Va fi un spectacol la care îmi doresc să ia parte cât mai mulți arădeni, întrucât vorbim despre ceva inedit: artiști de renume și o locație neconvențională”, a spus Glad Varga, președintele Centrului Județean de Voluntariat Arad.
Cei care doresc să fie voluntari pentru acest eveniment se pot înscrie până în data de 10 septembrie 2016. Acțiunea are nevoie de voluntari la: promovare, bilete de intrare, securitate, protocol și scenă.
Dacă te numeri printre cei care își doresc să sprijine această activitate, ai șansa să te înscrii până în 10 septembrie 2016, prin completarea formularului online la link-ul: https://www.surveymonkey.com/r/5PH9FPJ.
Vârsta minimă pentru înscrieri este de 16 ani, iar condițiile obligatorii sunt interesul, implicarea, empatia, prezența de spirit și seriozitatea.
Va fi necesar semnarea unui contract de voluntariat iar în cazul voluntarilor sub 18 ani acordul părinților.
Lasă un comentariu