Centura Zimand – Vladimirescu, pe masa Guvernului

Centura Zimand – Vladimirescu, pe masa Guvernului

Centura Zimand – Vladimirescu a ajuns pe masa Guvernului.

Hotărârea pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții ,,Varianta ocolitoare a Municipiului Arad Nord-Est – etapa II”, cunoscută în Arad drept centura Zimand – Vladimirescu, a ajuns pe masa Guvernului! Este o investiție prin care Consiliul Județean Arad leagă centura Arad-Fântânele-Vladimirescu de drumul expres Arad-Oradea și prin care traficul greu va putea ocoli în totalitate municipiul Arad.

Executivul va lua în discuție aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenţi acestei investiţii. Finanţarea se realizează din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport (P.T.) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Consiliul Județean va colaborat în acest proiect cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este de 401 milioane lei (aprox. 80 de milioane euro), iar durata de execuție 24 de luni.

Lungimea drumului va fi de 12,541 km, iar lățimea 9 m. Investiția prevede și trei pasaje.

Drumul pornește din sensul giratoriu al variantei ocolitoare a municipiului Arad – Est situat pe drumul național DN7 la ieșirea din comuna Vladimirescu spre Lipova, traversează magistrala de cale ferată Curtici – Arad – Deva, apoi drumul județean DJ709 (Horia-Șiria), intersectându-se cu DN79 (Arad-Oradea), înainte de intrarea în traseul către o viitoare intersecție cu drumul expres Arad – Oradea.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.