Încălcarea regimului de viteză şi nefolosirea centurii de siguranţă, pentru asta au fost amendaţi cei mai mulţi şoferi în ultimele 24 de ore de poliţiştii rutieri arădeni. Aceştia au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni ce au avut drept scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 320 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 85.000 de lei. Dintre acestea, 140 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare iar 180 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, au fost reţinute 15 permise de conducere şi 11 certificate de înmatriculare.
Infracţiuni în trafic
Poliţiştii rutieri arădeni au depistat în trafic, în ultimele 48 de ore, mai multe persoane care au comis infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, în localitatea Pâncota a fost depistat un adolescent în vârstă de 15 ani, care a condus un autoturism fără să aibă permis de conducere. Oamenii legii au mai constatat şi că autoturismul condus de acesta este neînmatriculat, iar plăcuţele cu numerele de înmatriculare aplicate aparţin unui alt autoturism.
Pe raza localităţii Sântana, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat, de 46 de ani, care a condus un autoturism, fără a deţine permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule iar pe raza localităţii Semlac a fost depistat un tânăr de 23 de ani, care a condus băut şi fără să deţină permis de conducere. În urma extinderii verificărilor, s-a constatat faptul că autoturismul pe care tânărul îl conducea, ar fi fost furat, din faţa unui imobil din Semlac, unde se afla parcat având portiera descuiată.
Poliţiştii rutieri au mai depistat un şofer care a condus fără să deţină un permis. Un bărbat de 52 de ani a fost depistat pe DN 79, pe raza localităţii Zimandu Nou, conducând un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.
Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Lasă un comentariu