CET informează că va opri furnizarea de energie termică în municipiul Arad.
Acest lucru se va întâmpla din data de 7 aprilie. Deși afară temperaturile au crescut, mai mulți arădeni se plâng că în apartamentele de la bloc este încă destul de frig, iar din cauză că trebuie să stea în casă le este frică să nu se îmbolnăvească.
„Având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultimele zile şi prognoza următoarelor zile, anunţăm utilizatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare al municipiului Arad că vom întrerupe furnizarea energiei termice pentru încălzire, începând cu data de 07.04.2020, între orele 09:00 – 18:00”, anunță CET Hidrocarburi.
Rețelele de termoficare rămân sub presiune, iar pentru intervenții sau modificări la instalațiile de încălzire este necesară anunțarea furnizorului la unul dintre numerele de telefon:
0257/231 367
0357/412 233.
Lasă un comentariu