UTA a dat lovitura în Gruia și s-a instalat, din nou, pe loc de play-off.
După o primă repriză în care s-a apărat și nu prea a emis pretenții ofensive, UTA a venit montată de la vestiare în repriza a doua, lucru care s-a văzut încă din debut, când proaspăt introdusul Buhăcianu a expediat un prim șut periculos pe spațiul porții apărate de Bălgrădean.
În continuare, ostilitățile au fost conduse, totuși, de CFR Cluj, dar UTA dădea semne că se poate. Iar când Buhăcianu a plecat în cursă pe stânga, ironizând-și adversarii (trei la număr!) și pasând excelent și decisiv pentru Hora, care a înscris sec, îndeplinind o simplă formalitate la experiența lui, era clar că rezultatul nu avea să fie altul decât unul în favoarea „Bătrânei Doamne”.
Și așa a și fost, zbaterea oarbă a celor de la CFR în speranța egalării dovedindu-se ineficientă în fața unei apărări care a fost blindată de Balint inclusiv prin introducerea lui Melinte.
În urma victoriei de la Cluj, UTA a urcat pe locul 5 în clasamentul Ligii I.
Lasă un comentariu