Administrația Publică Locală prin Direcția Generală Poliția Locală Arad, se concentrează pe aspectul privind munca în folosul comunității prin gestionarea începerii executării obligației de a presta muncă neremunerată, a supravegherii executării muncii precum și alte obligații aferente acestor responsabilități.
Potrivit legislației în vigoare categoriile de persoane obligate să presteze muncă în folosul comunității sunt următoarele:
A. Beneficiarii venitului minim garantat, potrivit Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat.
B. Contravenienții cărora li se stabilește sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității de către instanța de judecată dacă apreciază că aplicarea amenzii nu este îndestulătoare/ nu dispun de mijloace pentru plata acesteia, potrivit OG 55/2002 – privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității.
C. Condamnații penal vor presta o muncă neremunerată în folosul comunității, conform prevederilor Codului Penal, cu excepțiile prevăzute de lege, pe parcursul termenului de supraveghere
D. Persoanele împotriva cărora s-a renunțat la urmărire penală, sunt obligate la prestarea muncii neremunerate în folosul comunității conform art. 318 alin. 6 lit.c Codul procedură penală.
Ce se întâmplă dacă un contravenient nu plătește amenda și, ulterior transformării acesteia în muncă în folosul comunității, nu efectuează nici orele corespunzătoare, încălcând astfel o hotărâre judecătorească? Există riscul revenirii la amenda contravențională, conform OG 55/2002, art.21.
În aceste condiții, amenzile aplicate de poliția locală, în special cele prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată , riscă să nu producă efecte, în cazul persoanelor paupere, ce nu dispun de patrimoniu sau venituri propriu, ce ar putea fi executate silit, informează DGPL Arad.
„Astfel, 21 de contravenienți cu domiciliul în Arad se află deja în această situație, refuzând să efectueze munca în folosul comunității la care au fost condamnați în instanță, după constatarea imposibilității de a se recupera prin executare silită contravaloarea amenzilor. Drept urmare, Primăria Municipiului Arad va iniția demersuri privind modificarea OG 55/2002 prin atacarea constituționalității acestui act normativ, în sensul responsabilizării penale a persoanelor refractare față de munca în folosul comunității dispusă de instanțe. Soluția condamnării penale pentru indivizii ce refuză nejustificat satisfacerea obligațiilor de natură contravențională funcționează și în ale state din UE, ea reprezentând un instrument coercitiv eficient”, spun reprezentanții DGPL Arad.
Lasă un comentariu