Primăvara vine la Arad cu „Săptămâna comediei”, eveniment care va avea loc la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” în perioada 1-8 martie. În debutul celor 7 zile de bună dispoziţie şi relaxare este programată premiera spectacolului „Ai mei erau super!” în regia lui Cristian Ban, un spectacol inedit care vă va face părtaşi la întâmplări reale ale actorilor trupei teatrului. Cei care vor da viaţă propriilor poveşti sunt actorii: Robert Pavicsits, Alina Danciu, Carmen Vlaga Bogdan, Roxana Sabău şi Ştefan Statnic. Scenografia şi costumele spectacolului aparţin tinerei şi talentatei Cristina Milea, iar light designul poartă semnătura inginerului Lucian Moga. Urmează apoi, într-o succesiune zilnică, cele mai savuroase spectacole care aduc de fiecare dată zâmbetul pe buzele spectatorilor, reprezentaţii programate la sala mare, dar şi câte două spectacole pe seară, în cazul sălii Studio.
Pentru „Săptămâna comediei” s-a pus în vânzare la un preţ avantajos un număr limitat de abonamente care oferă posibilitatea vizionării tuturor spectacolelor, printre care şi premiera „Ai mei erau super!”, din data de 1 martie. Abonamentele costă 50 de lei bucata şi pot fi achiziţionate doar până în data de 26 februarie. La prima ediţie, cea de anul trecut a „Săptămânii comediei”, abonamentele s-au epuizat în numai câteva zile. Şi biletele vor avea, timp de o săptămână, un preţ special, redus la jumătate: doar 10 lei, indiferent de categoria de vârstă şi locul din sală.
Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate de la agenţia teatrală, deschisă de marţi până vineri între 10-14 şi 17-19, iar sâmbăta şi duminica de la 10-12 şi 17-19.
Programul „Săptămânii comediei”:
1 Martie 2015 – Sala Studio, ora 19,00 – PREMIERĂ
,,Ai mei erau super!” scenariu colectiv bazat pe întâmplări reale ale actorilor trupei
Regia – Cristian Ban
3 Martie 2015 – Sala Studio, ora 19,00
,,Ai mei erau super!” scenariu colectiv bazat pe întâmplări reale ale actorilor trupei
Regia – Cristian Ban
4 Martie 2015 – Sala Mare, ora 19,00
,,Dush(i) cu preshu” comedie muzicală după ,,Preşul „ de Ion Băieşu
Regia – Nicolae-Mihai Brânzeu
5 Martie 2015 – Sala Mare, ora 19,00
,,Revizorul” de N.V. Gogol
Regia – Laurian Oniga
6 Martie 2015 – Sala Studio, ora 17,00
,,Totul despre femei” de Miro Gavran
Regia – Felix Crainicu
6 Martie 2015 – Sala Studio, ora 19,30
,,Totul despre femei” de Miro Gavran
Regia – Felix Crainicu
7 Martie 2015 – Sala Studio, ora 17,00
,,Cerere în căsătorie” după A.P Cehov
Traducere şi adaptare scenică – Florin Covalciuc
7 Martie 2015 – Sala Studio, ora 19,30
,,Cerere în căsătorie” după A.P Cehov
Traducere şi adaptare scenică – Florin Covalciuc
8 Martie 2015 – Sala Studio, ora 17,00
,, Flori , fete, filme sau băieţi” de Mimi Brănescu
Regia – Antonella Cornici
8 Martie 2015 – Sala Studio, ora 19,30
,, Flori , fete, filme sau băieţi” de Mimi Brănescu
Regia – Antonella Cornici
Lasă un comentariu