Donatorii de sânge din Arad vor beneficia de gratuitate pe mijloacele de transport în comun din Arad, în luna imediat următoare lunii în care donează sânge. Cel puţin aceasta este una dintre prevederile proiectului aprobat cu unanimitate de voturi în cadrul şedinţei de Consiliul Local de marţi, 12 martie 2019.
De gratuităţi pe mijloacele de transport în comun din Arad vor beneficia şi persoanele cu vârsta de peste 70 de ani, pensionarii cu un venit lunar mai mic de 1200 lei, copiii şi elevii care urmează cursuri de zi şi nu au absenţe repetate şi nemotivate de la cursuri, informează municipalitatea
În schimb, pensionarii cu venitul lunar mai mare de 1200 lei beneficiază de o reducere de 50% din prețul abonamentului la transportul public local desfășurat cu tramvaiele și autobuzele pe raza municipiului Arad. De aceeaşi facilitate se vor bucura şi studenţii care urmează cursuri de zi la o unitate de învățământ superior acreditată/ autorizată.
Costurile anuale generate de aceste facilităţi s-ar putea ridica la aproximativ 1,2 milioane de lei, în funcţie de numărul celor care vor solicita eliberarea legitimaţiilor de călătorie gratuite, spun reprezentanții Primăriei.
Articol corect Nu PENSIONARII au gratuități ci BĂTRÂNII care mai î n d r ă z n e s c ! să trăiască și după vârsta de 70 de ani. Ce nesimțire,