Ciprian Luca afirmă într-un comunicat de presă să „sportul arădean a ajuns, în ultima perioadă, într-o situaţie dezastruoasă”.
„În epoca Falcă, bazele sportive au fost distruse sistematic, nu mai puţin de 11 fiind rase de pe harta sportivă a oraşului Arad. Acelaşi dezinteres se răsfrânge şi în gestionarea activităţii sportive propriu-zise. Ramuri sportive de tradiţie care au adus glorie Aradului au dispărut, sau sunt pe cale de dispariţie. Canotajul, ciclismul, handbalul, rugbyul, baschetul, poloul şi, nu în ultimul rând, fotbalul, sunt doar câteva dintre exemple”, susţine Ciprian Luca.
Acesta suţine că prin modificările din Codul Fiscal, există cadrul legal pentru ca autorităţile locale să sprijine mişcarea sportivă.
„Există deja o serie de precedente, mai mulţi primari pasionaţi şi interesaţi de sport constituind asociaţii sportive pentru a le putea sprijini. Elocvent este exemplul oraşului Baia Mare, cu un potenţial economic inferior Aradului, dar cu performanţe sportive notabile. Sportul şi cultura sunt factori importanţi în viaţa unei comunităţi, oraşul Baia Mare depăşind Aradul şi în competiţia pentru titlul de «Capitală Culturală Europeană 2021»”, a declarat Ciprian Luca. El a anunţat că va face tot posibilul să stopeze acest declin și să găsească soluții de revigorare a activității sportive din Arad.
Ciprian Luca: „În epoca Falcă, bazele sportive au fost distruse sistematic”
Articole mai vechiVideo/ IMAGINI INCREDIBILE: Bărbat ÎMBRĂȚIȘAT de un URS URIAȘ
Tu nu vei cistiga nimic.Strici voturile PSD-ului.
Pe nebunul asta nu-l Votează nici amantele lui cu care are copii nerecunoscuți .
asta nu stie ce vorbeste [ sau vorbeste din filme ] sa il intrebe pe utistul fost la baia mare cum stau ei cu bani sau de ce isi cauta echipa
Lasati postacilor vorbele in vant. Cipri Luca va fi primarul Aradului