În fiecare an, pe 31 mai, țări din întreaga lume sărbătoresc „Ziua Mondială fără Tutun”. Inițiativa, care își propune să atragă atenția asupra pericolului utilizării tutunului pentru societate, nu numai pentru fumători, datează încă din anul 1987 și vine din partea Organizației Mondiale a Sănătății.
Astfel, Organizația de Tineret a PNL Arad (TNL Arad) și-a propus organizarea unei acțiuni de informare a arădenilor cu privire la această zi, în paralel cu încercarea de a-i face pe concitadini să renunțe măcar la o țigară cu ocazia „Zilei Mondiale fără Tutun”.
„Nefumătoare fiind, cred că este esențial ca cei care fumează să fie conștienți de riscurile la care se expun odată cu fiecare țigară fumată. Totodată, este esențial ca fumătorii să știe că nu doar ei sunt expuși bolilor ce survin în urma fumatului, ci și cei din jurul lor, chiar și cei nefumători”, a declarat Roxana Tomoș, co-organizator al acțiunii.
Pentru a-i stimula pe arădeni să renunțe măcar la o țigară din pachetul lor, tinerii liberali le-au oferit acestora cireșe, iar rezultatul a fost cel așteptat. Așa că, înarmați cu câteva coșulețe cu cireșe, membri TNL Arad au pornit duminică pe străzile și prin parcurile Aradului.
„Încă de când ne-am propus să facem o acțiune cu ocazia <Zilei Mondiale fără Tutun>, ne-am gândit să-i facem pe arădeni să renunțe măcar la o țigară. Apoi, ne-am gândit că cel mai bun mod pentru a-i stimula să renunțe la acea țigară este să le oferim ceva în schimb. Astfel, am ales ca pentru fiecare țigară la care o persoană renunță, aceasta să primească câteva cireșe. Putem spune că rezultatul a fost unul destul de bun, reușind să strângem un număr de câteva zeci de țigări, care mai apoi au fost rupte și aruncate la tomberon”, a declarat Diana Rotaru, la rândul său co-organizator al acțiunii TNL Arad.
Lasă un comentariu