Consiliul Județean Arad a alocat săptămâna aceasta 520.000 de lei pentru „Drumul regelui”, un drum cu un încărcat caracter istoric și turistic.
Această sumă reprezintă contribuția Consiliului Județean Arad pentru acest proiect, cât și asigurarea plății cheltuielilor neeligibile. Proiect este realizat împreună cu Consiliul Județean Hunedoara și finanțat din fonduri europene, drumul legând Săvârșinul de Vața, prin comuna Petriș. Valoarea proiectului este de 208 milioane de lei, din care lucrările în județul Arad se ridică la valoarea eligibilă de 61 de milioane de lei.
„«Drumul regelui» reprezintă unul dintre cele mai interesante proiecte derulate de Consiliul Județean Arad. Din nou Excedentul bugetar reprezintă soluția optima și rapidă de a finanța anumite investiții. Acum, este vorba de Proiectul «Drumul Regelui», unde alocăm partea noastră de contribuție, respectiv de acoperire a cheltuielilor neeligibile. Este un proiect cu finanțare europeană, marea parte a banilor provine de la Uniunea Europeană, dar avem și noi, ca instituție, obligațiile noastre. Acest proiect, odată finalizat, reprezintă o oportunitate imensă pentru întreaga zonă, de a se dezvolta turistic, economic, de a crește calitatea vieții celor ce locuiesc acolo”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Modernizarea va include următoarele lucrări principale:
– Reabilitarea și lărgirea părții carosabile la o lățime cuprinsă între 3.0 și 6.0 metri, cu acostamente consolidate;
– Refacerea și consolidarea podețelor și a podurilor existente, inclusiv construirea unui nou pod cu deschidere de 24 metri peste valea Petriș;
– Instalarea unui sistem rutier modern, care include straturi de material granular stabilizat, piatră spartă și asfalt de uzură;
– Amenajarea stațiilor de autobuz, platformelor de încrucișare și a parcărilor, inclusiv a unei parcări speciale lângă Primăria Petriș;
– Implementarea unui sistem eficient de drenaj, cu rigole prefabricate și podețe noi, pentru a preveni inundațiile și eroziunea malurilor.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Lasă un comentariu