Consiliul Judeţean Arad încearcă să remedieze din mers problemele pe care le sesizează cetăţenii în legătură cu reabilitările de drumuri.
Astfel, Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, a demarat o serie de întâlnirile cu constructorii drumurilor judeţene, la care pot participa şi cetăţenii interesaţi, în vedere identificării şi remedierii problemelor semnalate de aceştia din urmă.
„Prin aceste întâlniri dorim să evaluăm stadiul lucrărilor, dar şi să răspundem interesului cetăţenilor, să răspundem întrebărilor pe care oamenii le pot formula. Cred că în timp arădenii se vor obişnui cu aceste întâlniri şi vor ridica probleme, acolo unde este cazul. Am pornit şirul întâlnirilor cu drumul Neudorf – limită de judeţ Timiş, care este realizat în proporţie de 75%, constructorul spune că ar putea fi gata în luna iunie. La drumul Sintea – Şepreuş lucrările abia au început, se lucrează la lărgirea drumului şi la fundaţie. Constructorul estimează că ar putea finaliza lucrările la toamnă. La drumul Dorobanţi – Macea lucrările sunt în stadiu avansat, estimăm că va fi gata în aproximativ două săptămâni. În perioada următoare, vom continua întâlnirile pe teren cu constructorii şi cetăţenii, sperăm să preluăm problemele oamenilor, să dăm explicaţiile potrivite sau soluţiile de remediere a problemelor, acolo unde este cazul”, a spus Sergiu Bîlcea.
Lasă un comentariu