CJA încearcă să rezolve criza apei de la Bocsig

CJA încearcă să rezolve criza apei de la Bocsig

Consiliul Județean Arad (CJA) încearcă să găsească soluții la criza apei de la Bocsig.

La ședința de lucru ce a avut loc la sediul CJA au participat primarul comunei, Teodora Abrudean, conducerea Companiei de Apă și conducerea Consiliului Județean.

Discuțiile au fost determinate de nevoia creșterii presiunii apei de la rețea, pentru care este necesară forarea unor puțuri noi și realizarea unui rezervor. În modernizarea rețelei se implică și Consiliul Județean, a declarat președintele Iustin Cionca, cel care a pus astăzi la aceeași masă toate părțile implicate în această problemă delicată. „Îi înțeleg pe oameni și le dau dreptate, este nevoie de o soluție pe termen lung, care rezolvă definitiv problema. Am cerut Companiei de Apă să analizeze urgent realizarea unei investiții la Bocsig, care să pună punct crizei apei”, a spus Iustin Cionca.

Președintele Consiliului Județean Arad a declarat că în vederea realizării noilor foraje necesare la Bocsig se vor realiza exproprieri pe terenurile vizate sau, după caz, terenurile vor fi cumpărate pe amplasamentele identificate de Compania de Apă.

„Căutăm soluții pentru achiziționarea a trei terenuri pe care se vor fora două noi puțuri și un rezervor. Pe bună dreptate oamenii sunt supărați și au nevoie de o soluție urgentă și concretă. Am identificat terenurile necesare, zilele acestea contactăm proprietarii”,  a declarat primarul Teodora Abrudean.

„De la Bocsig se alimentează acum și comunele Beliu, Bocsig, Hășmaș, Craiva și Archiș, dintr-un singur rezervor, de 500 metri cub, insuficient. De aceea, am restricționat furnizarea apei, pentru că este nevoie de câteva ore pe zi, pe perioada secetei, pentru refacerea rezervei de apă. La Bocsig avem patru foraje de medie adâncime, 60 de metri fiecare, dintre care unul are probleme și funcționează cu intermitențe. Nu este suficient! Până la sfârșitul anului vom finaliza primul foraj nou”, a declarat directorul Companiei de Apă, Vasile Borha.

La Consiliul Județean s-a discutat și despre continuarea canalizării din Bocsig, zilele următoare o echipă a Companiei de Apă deplasându-se în acest sens în comună.

Sursa foto: CJA

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.