Claudia Boghicevici: „Componenta socială, O PRIORITATE pentru Consiliul Județean”

Claudia Boghicevici: „Componenta socială, O PRIORITATE pentru Consiliul Județean”

Claudia Boghicevici, vicepreşedinte în cadrul Consiliului Judeţean Arad, a organizat, recent, o întâlnire cu factori importanţi la nivelul judeţului pentru a identifica comunităţile izolate de pe raza fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, precum şi cele vulnerabile din punct de vedere al asistenţei sociale, medicale şi al intervenţiei în caz de urgenţă.

La întâlnire au participat reprezentanţi ai Direcţia Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Crucii Roşii Arad, Arhiepiscopiei Aradului, precum şi ai Direcţiei Administraţie Publică din cadrul Consiliului Judeţean.

Proiectul a fost demarat prin solicitarea unei evidenţe exacte la nivelul fiecărei primării, pentru întocmirea unei baze de date complete cu persoanele şi comunităţile izolate sau vulnerabile, ulterior urmând a fi întocmit un plan de acțiuni.

„Ne dorim crearea unei structuri de voluntariat la nivelul judeţului cu o coordonare profesionistă, pentru a găsi soluţii viabile pentru aceste comunităţi vulnerabile. Voluntariatul, mai ales în acest domeniu sensibil, implică responsabilităţi, asumarea unor acţiuni în funcţie de necesităţile persoanelor sau comunităţilor vulnerabile. Dorim cristalizarea acestei structuri la nivel judeţean, urmând să identificăm şi resursele financiare necesare”, a afirmat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

 

  1. prioritare ar trebui sa fie drumurile judetene ,pline de gropi si denivelari care ne distrug masinile de mai multi ani ( drumul spre Siria e un exemplu elocvent) .Doar dezvoltand infrastructura dezvolti economia locala ,lucru pe care il stie orice prost, doar consiliul judetean nu !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.