Consiliul Judeţean sprijină şi în acest an câteva investiţii importante pentru comuna Conop, afirmă vicepreședintele Consiliului Județean Arad Claudia Boghicevici.
2017 a fost pentru Conop un an bun, în care au fost finalizate o serie de lucrări la câteva dintre obiectivele importante din comună şi satele aparţinătoare. „Vorbim despre sectorul de drum DC70 din satul Milova, care a fost modernizat, valoarea lucrărilor fiind de 1.508.945 lei. A fost o lucrare începută în urmă cu doi ani, pe care am reuşit să o ducem la bun sfârşit. Tot anul trecut, am lucrat la amenajarea drumurilor agricole din Conop, lucrare în valoare de 450.238 lei”, declară primarul localității Petrică Moldovan.
Pentru anul 2018, edilul comunei are în derulare alte câteva proiecte importante: construirea şi repararea aleii pietonale în satul Odvoş, lucrare pe care a început-o în 2017, în valoare de 331.662 lei. Unităţile de învăţământ vor fi şi ele pe lista de priorităţi, pentru că se vor reabilita gradiniţa cu program nomal din satul Belotinţ, lucrarea în valoare 682.891 lei şi şcoala primară din satul Chelmac, lucrare în valoare de 753.952 lei.
„Avem nevoie de învăţământ de calitate, iar acest proces nu se poate derula decât în unităţi şcolare moderne. Am început lucrările de reparaţii la una dintre grădiniţe şi la o şcoală şi avem în plan să contruim încă o grădiniţă în satul Milova, investiţie pentru care s-a semnat contractul de finanţare, valoarea totală fiind de 740.692 lei, urmând ca lucrările să înceapă anul acesta”, precizează Petrică Moldovan.
Tot anul trecut au început lucrările de construire a unui corp de clădire pentru Serviciul Voluntar Pentru Situaţii de Urgenţă, valoarea lucrării programată a se termina în 2018 fiind de 522.930 lei. Anul acesta se vor demara lucrări de reabilitare a drumului comunal DC70 şi de modernizare a unor străzi în comuna Conop, investiţie pentru care s-a semnat contractul de finanţare, valoarea totală a investiţiei fiind de 5.331.389 lei, urmând ca lucrările să înceapă în anul 2018.
„Avem în plan şi reabilitarea Căminului Cultural Chelmac din comuna Conop, obiectiv la care până în prezent s-a realizat proiectul tehnic şi detaliile de execuţie, valoarea totală a lucrărilor ce se vor executa fiind de 542.359 lei”, adăugă primarul comunei.
Comuna Conop beneficiază şi de sprijinul Consiliului Judeţean, pentru realizarea unor proiecte. „Am alocat în anul 2017 suma de 400.000 de lei pentru două proiecte importante: realizarea unor alei pietonale şi a unui sediu pentru Serviciul de Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă. Şi în 2018 am asigurat o tranşă de 200.000 de lei pentru finalizarea sediului Serviciului de Voluntariat, un obiectiv important în zonă, dată fiind incidenţa accidentelor pe DN 7. Apreciez eforturile depuse de administraţia locală pentru dezvoltarea comunei, îi asigur de sprijinul nostru pentru continuarea proiectelor aflate în derulare şi a celor ce vor fi iniţiate în viitor”, declară vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad Claudia Boghicevici (foto).
Lasă un comentariu