Pasagerii unei maşini de teren Hyundai, înmatriculată în Bucureşti, au trăit clipe de groază după ce autoturismul în care se aflau a fost întors cu roţile în sus. Maşina a ajuns aşa după ce a fost izbită în plin de un alt autoturism, un Opel înmatriculat în Timiş. Accidentul a avut loc duminică pe strada Poetului din municipiul Arad şi, potrivit poliţiştilor care au efectuat cercetări la faţa locului, a fost provocat de un tânăr de 28 de ani, aflat la volanul Opel-ului, care nu a respectat semnificaţia indicatorului Oprire.
„Un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se afla la volanul unui autoturism marca Opel, circula pe strada Poetului, pe sensul de mers spre localitatea Iratoşu. Ajungând la intersecţia cu strada Ovidiu, şoferul nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism marca Hyundai, care se deplasa pe drumul cu prioritate. În urma impactului, o femeie, care se afla ca şi pasager în autovehiculul Hyundai, a fost rănită, fiind transportată la spital”, a declarat Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
De remarcat, că în Hyundai-ul întors cu roţile în sus se afla şi un copil de doi ani, acesta scăpând nevătămat norocul său fiind acela că se afla în scaunul destinat special transportului copiilor.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.
Foto: Monica Tulcan
Lasă un comentariu