Coliziune între un autoturism și un autotren. Cinci persoane, între care și doi copii, au ajuns la spital

Coliziune între un autoturism și un autotren. Cinci persoane, între care și doi copii, au ajuns la spital

Cinci persoane, între care și doi copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost implicate într-un accident rutier.

Evenimentul rutier a avut loc aseară, în jurul orei 23.30, la ieșirea din orașul Sântana spre Curtici. În accident au fost implicate un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Sântana, și un autotren condus de un bărbat de 35 de ani, din Sântana.

În urma impactului, cinci persoane au fost rănite și au fost transportate la spital. Este vorba despre șoferul autoturismului, doi copii de 10 și 11 ani, un bărbat de 69 de ani și o femeie de 27 de ani, toți pasageri în autoturism.

Conducătorii vehiculelor implicate în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului rutier”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Un echipaj de descarcerare a intervenit pentru facilitarea accesului personalului medical spre două dintre victime.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.