Ca urmare a acuzaţiilor multiple aduse de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, conducerea Companiei de Apă Arad dorește să facă anumite precizări pentru corecta informare a cetățenilor.
„S.C. Compania de Apă Arad S.A. nu se află în pericol de a pierde bani europeni. Încă din luna martie 2015, Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Mediului împreună cu toţi beneficiarii proiectelor europene , inclusiv S.C. Compania de Apă Arad S.A., au evaluat riscul de depăşire a perioadei de implementare ( termen iniţial 31.12.2015) şi în final, cu acordul Comisiei Europene s-au semnat acte adiţionale pentru extinderea de timp, pe de o parte pentru lucrări care se vor termina la data de 30.06.2016 şi fazarea unor lucrări în proiectul POIM ( Programul Operaţional Infrastructura Mare) cu finalizare în 2020”, precizează conducerea Companiei de Apă.
„Preţul apei şi tariful la canalizare nu pot fi scăzute deoarece la baza fundamentării acestora stau prevederile Contractului de Finanţare (semnat cu Comisia Europeană ) şi a contractelor de împrumut (semnate cu băncile finanţatoare) pentru realizarea programelor din fondurile europene ( SAMTID, ISPA, POS MEDIU şi POIM). În conformitate cu Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciilor de Apă şi Canal, orice propunere de diminuare a preţului la apă şi a tarifului la canalizare trebuie să fie însoţită de sursa de finanţare cu care se acoperă diferenţa de costuri, pînă la nivelul aprobat de ANRSC (autoritatea competentă). Concret, dacă Consiliul Judeţean vrea să reducă preţul, va trebui să acopere din surse proprii această diferenţă. Menţionăm că şi Consiliul Judeţean Arad alături de celelalte unităţi administrativ teritoriale (municipiu, oraşe şi comune ) a aprobat şi semnat strategia de tarifare ca parte componentă în analiza cost-beneficiu, document care a stat la baza Contractului de Finanţare( POS Mediu, POIM)”, informează Compania de Apă.
„În data de 12.02.2016 Prefectura Judeţului Arad a atacat în contencios administrativ (conform Lg. 554/ 2004 actualizată) Hotărârea Consiliului Judeţean 299/ 22.12.2015, care viza schimbarea formei de administrare a S.C. Compania de Apă Arad S.A. din sistem unitar în sistem dual, considerând-o nelegală – anulare act administrativ emis de autorităţi publice. În conformitate cu art. 3, alin. 3din Lg 554/2004 actualizată, actul atacat este suspendat de drept pînă la soluţionarea cauzei. Astfel, în şedinţa AGA convocată pentru data de 22 februarie 2016 nu se va discuta Hotărârea CJ 299/ 2015, obiectul şedinţei AGA fiind aprobarea bugetului S.C. Compania de Apă Arad S.A.”, se mai arată într-un comunicat de presă al Companiei de Apă Arad.
Cum oare nu s-au pierdut bani cand lucrarile nefinalizate pana in 31.12.2015 au fost transferate pe POIM? Banii necheltuiti pe POS Mediu datorita intarzierii se duc spre POIM? Nu, bineinteles, deci banii s-au pierdut. POIM-ul initial era pentru altceva, faza 2 din Masterplanul apa-canal nu sa acopere incompetenta!!