Compania de Apă Arad anunţă că, începând cu data de 1 ianuarie 2019, aplică noua cotă a TVA pentru serviciul de canalizare.
„Conform Legii nr. 175/ 2018 pentru modificarea şi completarea art. 291 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, începând cu data de 01.01.2019, cota T.V.A. pentru serviciile de canalizare este de 9%, astfel că, noul nivel al tarifelor se determină, prin efectul legii, prin aplicarea cotei de TVA la aceeaşi bază de impozitare. Baza la care se aplică cota de TVA este preţul apei potabile/ tariful serviciului de canalizare avizat de ANRSC. Acest preţ este calculat astfel încât Operatorul să acopere costurile, evitând pierderile. Preţul / tariful se avizează de ANRSC iar cota de TVA se aprobă pe categorii de produse de către Guvern”, se arată într-un comunicat de presă al Companiei de Apă, care precizează că „prestaţiile din luna decembrie 2018 se facturează în luna ianuarie 2019 cu TVA în vigoare la data emiterii facturii”.
„Urmare a acestui fapt, începând din 1 ianuarie 2019, tariful cu TVA pentru populaţie aferent serviciilor de canalizare-epurare se modifică corespunzător. Astfel, arădenii vor plăti 3,50 lei ( TVA inclus) pentru canalizare cu aplicarea cotei de TVA de 9% faţă de 3.82 ( TVA inclus) cât plăteau inainte de scăderea cotei TVA. Preţul la apa potabilă rămâne acelaşi, respectiv 3,91 lei (TVA inclus), deoarece cota TVA de 9% se aplică la apa potabilă din 1 ianuarie 2016”, se mai menţionează în comunicat.
Lasă un comentariu