Președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, precizează că social-democrații susțin continuarea acordării compensației de 50 de bani/litru de carburant și în 2023 pentru că este o măsură care poate contribui semnificativ la diminuarea inflației.
„Este imperativ să fie stopată spirala inflaționistă, care macină atât economia cât și puterea de cumpărare a oamenilor. Un preț al carburantului mai mic și mai stabil, elimină, inclusiv din percepția publică, un factor care alimentează inflația excesivă. Pe de altă parte, așa cum se poate observa, energia reprezintă in continuare una dintre cele mai mari componente ale inflației, care afectează puterea de cumpărare a românilor. Acum au ajuns la apogeu efectele negative ale liberalizării haotice a prețurilor la energiei, făcută de partidele de dreapta din România. Din fericire, PSD a reușit să impună în cadrul Coaliției reglementarea pieței și plafonarea prețurilor la un nivel rezonabil pentru populație, firme și infrastructura critică. După ce aceste măsuri vor intra pe deplin în vigoare din ianuarie, este de așteptat ca inflația să încetinească. Estimarea Ministerului Finanțelor este că inflația se va înjumătăți până la finalul anului viitor, când vom reveni la o inflație cu o singură cifră, in jur de 8,9%. Dacă Guvernul nu ar fi luat măsurile propuse de PSD, astăzi inflația ar fi fost în jur de 25%”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Lasă un comentariu