Complexul Muzeal Arad vă invită la expoziția semnată Dragoș Burlacu „Catch and release”, care va deschide seria evenimentelor dedicate artei contemporane din această săptămână la Muzeu.
Expoziția „Catch and Release” include pictură, acuarelă și desen într-o selecție de lucrări abstracte și figurative care sedimentează preocupări mai vechi ale artistului Dragoș Burlacu. Ceea ce se număra printre calitățile principale ale picturii unui artist remarcat în contextul (re)orientării artei internaționale și românești spre old media din ultimele decade, devine în această expoziție firul de păr pus sub lupă. „Tehnologia” imaginii picturale este restrânsă la constituentele sale minimale. Dragoș Burlacu reconsideră linia, pata, planurile suprapuse, transparența, punctul, motivul repetitiv și suprafața picturală ca realități de limbaj reduse la esențial dintr-o perspectivă prin care abc-ul picturii primește o dimensiune aproape conceptuală.
Grila este un laitmotiv iconic al artei abstracte. Grilajele din picturile și desenele lui Dragoș Burlacu închid și separă lucrurile. Dar și protejează totodată, pentru că punându-le în relație, ele așază lucrurile într-un raport ambivalent înăuntru-afară, aici-acolo. Sugestia e de putere/limită, captură/control, și în acelați timp de punere la adăpost/ocrotire. Urmând intuitiv o mai lungă tradiție de gândire artistică, Dragoș Burlacu asociază figurativul cu particularul, cu simbolicul, orientarea, cu „politicul” cum spune el, în timp ce abstractul e universalul liber și „poetic”. Limbajul pictural al expoziției susține această dialectică. Grilajul disociază și leagă în același timp pe o scară de reducție la elementar. Particularitățile imaginilor figurative se contrag și se atomizează, lăsându-se explicate și deturnate prin universalitatea limbajului abstract, de la „politic” la „poetic”.
Dragoș Burlacu (n.1978) a studiat pictura la Universitatea Natională de Arte, București (2008). În 2013 a fost nominalizat la premiul european International Strabag Art Award. A avut expoziții personale în București și participări la expoziții colective în Liverpool, Padova și la Bienala de Artă de la Moscova. Lucrările sale se află în colecții particulare din Grenoble, Paris, Frankfurt și București. Dragoș Burlacu lucrează în Bacău și București.
Adriana Oprea este curator, critic şi istoric de artă. Lucrează ca muzeograf și cercetător la Secția Documentare-Memorie Digitală din cadrul MNAC-Muzeul Național de Artă Contemporană din București. A curatoriat la MNAC expozițiile ‘Instalație. Zoltan Bela’ (2014) și ‘Oliver Ressler. Proprietatea e furt’ (2016), fiind și coordonatorul de producție al mai multor expoziții organizate de muzeu, printre care ‘Mircea Suciu. Fractura’ (curator Maria Rus Bojan, 2015) și ‘Error 404. Teritorii ale absenţei’ (curator Horea Avram, 2017). Adriana Oprea a publicat eseuri și articole despre arta contemporană românească în revista Arta și în revista 22, și scrie constant texte de artă pentru cataloage de expoziţii. Trăiește și lucrează în București.
sursa: https://www.modernism.ro/2018/09/24/expozitia-catch-and-release-dragos-burlacu-arad/
DRAGOȘ BURLACU „Catch and Release”
Curator: Adriana Oprea (Muzeul Național de Artă Contemporană din București)
Muzeul de Artă Arad (str. Gheorghe Popa de Teiuș 2-4, etaj II)
2.10. – 4.11. 2018
Vernisaj: marți, 2 octombrie, 18
Organizator: Complexul Muzeal Arad / Dr. Adrian SANDU, artist vizual
Proiect expozițional realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad.
Următoarele evenimente de artă contemporană la Muzeu:
MAFA5DRN
Media Art Festival Arad 2018
De Rerum Natura
5 octombrie – 3 noiembrie 2018
un proiect marca kinema ikon
Complexul Muzeal Arad, Piața Enescu 1
Muzeul de Artă Arad, Str. Gh. Popa de Teiuș 2-4
Noaptea Albă a Galeriilor
5 octombrie
Muzeul de Artă Arad, Str. Gh. Popa de Teiuș 2-4
Complexul Muzeal Arad, Piața Enescu 1
orele 18
Lasă un comentariu