Sub înaltul patronaj al Guvernanței Europei Centrale și de Est a Cavalerilor de Saint Bernard OESB, Asociația St. Martin Arad, organizează vineri, 3 noiembrie, la orele 18,00, în incinta Teatrului de Stat „Ioan Slavici”, cea de-a doua ediție a evenimentului Comunitatea arădeană sprijină performanța.
În timp, asociaţia a desfășurat numeroase proiecte de ajutor umanitar, de educaţie şi de cultură, multe dintre ele finalizate, altele aflate în plină derulare. Prin acest nou proiect, organizatorii își propun să susţină şi să încurajeze perspectivele de viitor ale tinerilor, dar și să sensibilizeze comunitatea arădeană în această direcție.
Pornind de la acest țel, proiectul a fost gândit și elaborat astfel încât să atragă atenția și să genereze acțiunea societății în ansamblul ei, iar evenimentul să fie organizat în fiecare an.
La prima ediție a evenimentului, datorită contribuției persoanelor fizice și juridice private din Arad și nu numai, 180 de tineri arădeni cu performanțe deosebite în învățătură, în arte, în sport și în alte arii de manifestare, au fost recompensați cu premii în bani (400 RON pentru fiecare premiant), cărți, burse de studiu, diplome și însemne, intrare gratuită la un centru sportiv cu zonă spa, participarea în luna iulie a acestui an la tabăra olimpică organizată împreună cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” la castelul Csernovics din Macea. Valoare totală a premiilor a fost de 11.000 de euro.
Pentru ediția din acest an, li s-a pregătit o surpriză și dascălilor acestor tineri remarcabili, ei urmând a fi premiați cu un sejur de sfârșit de săptămână la Moneasa, în hotelul Universității „Aurel Vlaicu” – instituție de învățământ superior care ne este parteneră în acest proiect și căreia îi mulțumim pentru implicare.
Lasă un comentariu