Capodopere preclasice sau Cântece de Crăciun, bijuterii universale a căror splendoare şi putere de seducţie reprezintă o incontestabilă biruinţă asupra timpului, încarcă lista de surprize a nelipsitului şi mult aşteptatului Concert de Advent.
Dirijat de Cristian Neagu şi organizat în seara de 10 decembrie 2016, la ora 19, în Sala Cercului Militar de pe B-dul Decebal nr. 19, programul însumează autografe preclasice, miniaturi instrumentale asociate anotimpului şi sărbătorilor, semnate de Arcangelo Corelli, Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel şi Antonio Vivaldi, dar şi partituri ale contemporanilor lor mai puţin cunoscuţi, Gaetano Maria Schiassi, dirijor al capelei regale din Lisabona sau Francesco Manfredini, compozitor al curţii Principatului de Monaco. Capodopere italiene sau germane ale secolelor XVII şi XVIII, dedicate spaţiilor ecleziastice, ascultate deopotrivă în cercurile selecte ale marilor familii sau cu ocazia festivităţilor de la principalele curţi ale Europei, din palatele cadinalilor sau Vaticanului, nu sunt altceva decât preambulul unor vestite Cântece de Crăciun, redate acum în formatul timbral al vocilor ansamblului de coarde.
Prezenţa unuia dintre cele 12 concerte op.3 de Antonio Vivaldi, colecţie cunoscută sub numele de L’Estro armonico şi considerată drept un manifest al violonisticii moderne, dinamizează din punct de vedere temperamental şi coloristic tabloul hibernal al serii, Concertul în si minor nr.10, pentru patru viori, violoncel, ansamblu de coarde şi continuo, apelând la vocile principale ale ansamblului de coarde: Florin Gherghel, Natalia Gorceacova, Titus Avrămuţ, Zoe Paşca (vioară), Cristina Drăgoi (violoncel) .
Sâmbătă, 10 Decembrie 2016, ora 19, Sala Cercului Militar, B-dul Decebal nr. 19
CONCERT DE ADVENT
Orchestra de coarde a Filarmonicii de Stat Arad
Dirijor CRISTIAN NEAGU
Program:
Georg Friedrich Händel – Pastorala, Siciliana şi Andante larghetto
Arcangelo Corelli – Pastorala de Crăciun
Francesco Manfredini – Pastorala
Gaetano Maria Schiassi – Cântec de Crăciun
Antonio Vivaldi – Concertul pentru patru viori, violoncel şi
orchestra de coarde în si minor op.3 no.10
Solişti: Florin Gherghel, Natalia Gorceacova
Titus Avrămuţ, Zoe Paşca (vioară)
Cristina Drăgoi (violoncel)
Georg Friedrich Händel – Sinfonia în si bemol major
Johann Sebastian Bach – Menuet pentru Anna Magdalena Bach
O Holly Night – Cântec de Crăciun
The Carol of the Drum – Cântec de Crăciun
Antonin Dvorak – Largo
Silent Night – Cântec de Crăciun
We Wish You a Merry Christmas – Cântec de Crăciun
Lasă un comentariu