Boala Alzheimer este o afecțiune degenerativă a creierului care apare mai ales la persoanele în vârstă. Ea produce o deteriorare din ce în ce mai accentuată a funcțiilor de cunoaștere ale creierului, fiind asociată cu tulburări de comportament, ceea ce realizează starea cunoscută sub numele de demență.
Până nu demult se știa că această afecțiune se poate dezvolta spontan din cauza unei eveniment trist sau poate fi cauzată de o genă cu probleme.
O echipă de cercetători de la University College din Londra a ajuns, însă, la o concluzie alarmantă: boala Alzheimer se poate lua de la om la om în timpul unor intervenții chirurgicale.
Un studiu realizat recent pe oameni care au murit din cauza unor diferite boli degenerative ale creierului şi care în copilărie au făcut injecţii cu hormoni de creştere demonstrează că Alzheimer poate fi o boală transmisibilă.
Concluziile au ridicat semne de întrebare privind siguranţa unor proceduri medicale, precum transfuziile de sânge sau tratamentul stomatologic invaziv, ce pot implica transferul de ţesuturi de pe echipamentele chirurgicale contaminate.
Oamenii de ştiinţă au precizat că noile dovezi sunt preliminare şi că nu trebuie să oprească pe nimeni din a face o intervenţie chirurgicală.
Ei au subliniat faptul că nu este posibil să iei Alzheimer trăind în preajma unei persoane care suferă de această boală.
„Este important să subliniem că acest lucru (accidentul medical – n.red.) se referă la o situaţie specială în care oamenii au fost infectaţi cu ţesut uman. În niciun fel studiul nu sugerează că Alzheimer este o boală contagioasă. Nu vă puteţi îmbolnăvi de Alzheimer trăind alături de cineva cu această afecţiune”, a precizat Profesorul John Collinge, de la University College din Londra.
Foto: nu.nl
asa este se transimte boala asta de alzhaimer.stand mereu cu ei si repetand,e normal nu trebuie nici o stiinta ….de ce credeti ca se angajeaza pt persoane bolnave de acest tip….dar omul fiind nevoit de bani accpeta…nu e nevoie de stiinta sa se vada trebuiesc oameni intrebati cei care au grija si se confirma …eu fara stiinta deja mi-am dat seama …am lucrat cu aceste persoane,si acum evit