Conducerea Aeroportului Internaţional Arad a reacţionat ca urmare a declaraţiilor făcute de parlamentarul arădean Adrian Todor.
Astfel, deputatului social democrat i-a fost adresată o scrisoare deschisă.
Prezentăm, în cele ce urmează, textul integral al acesteia:
Scrisoare deschisă adresata domnului deputat Adrian Todor
Conducerea Aeroportului Internațional Arad solicită deputatului Adrian Todor să se documenteze înainte de a face declarații care implică situația Aeroportului. De asemenea, îl invităm și noi, așa cum l-a invitat și conducerea Consiliului Județean Arad, să pună umărul la dezvoltarea Aeroportului Aradului și să nu se limiteze la lansarea în spațiul public a unor afirmații ironice, în necunoștință de cauză.
În calitate de parlamentar, Adrian Todor ar fi putut, de un an de zile, să se implice în aducerea de curse Tarom la Arad. Acest lucru nu s-a întâmplat, așa cum deputatul Todor nu a adus niciun alt operator de zbor pe Aeroportul Internațional Arad. În schimb, dacă nu a făcut ceea ce ar fi putut face ca parlamentar, Adrian Todor s-a întrecut în comunicate de presă zeflemitoare la adresa finanțatorului Aeroportului Internațional Arad, Consiliul Județean, care face investiții necesare pentru păstrarea omologărilor Aeroportului și dezvoltarea acestuia.
Deputatul Todor impută Consiliului Județean că investește în Aeroport. Noi considerăm aceste investiții un gest de responsabilitate care permit funcționarea pe mai departe. De asemenea, eforturile pe care le face Consiliul Județean Arad împreună cu conducerea Aeroportului Internațional pentru dezvoltarea de noi destinații au dus la cursele charter din vara anului trecut, prelungite și pentru sezonul 2018 – 2019. În primul an al implicării noii conduceri a Consiliului Județean în dezvoltarea Aeroportului am avut peste 11.000 de pasageri, iar încasările realizate au reprezentat 25% din bugetul Aeroportului.
În mod regretabil, deputatul Adrian Todor consideră că solicitările făcute companiilor aviatice și deplasările pentru negocieri directe cu acestea reprezintă o «cheltuire aiurită» a banilor publici. Logica domnului deputat este greu de descifrat. Îl invităm să indice alte soluții de dialog și negociere cu aceste companii, dacă și corespondența de la distanță și contactul personal le consideră inutile.
În final, apelăm din nou la deputatul Todor și la colegii săi pentru susținerea Aeroportului Internațional Arad, prin implicare concretă, așa cum au promis, și nu prin ironii lansate în presă, care pot afecta eforturile de relansare a activității constante pe aerodrom.
Conducerea Aeroportului Internațional Arad
Lasă un comentariu