Dezbateri intense la conferinţa „Conștientizarea arădenilor despre impactul culturilor și conflictul informațional în mediul on line” organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, luni 30 octombrie.
Derulată în parteneriat cu Departamentul Regional de Studii pentru Managementul Resurselor de Apărare – DRESMARA, cu Centrul pentru Strategii Balcanice, cu sprijinul financiar al Centrului Municipal de Cultură Arad, conferinţa s-a bucurat de interesul studenţilor prezenţi în sală, aspect confirmat şi de discuţiile intense generate de temele prezentate de către lectori.
Au susţinut prelegeri şi au răspuns întrebărilor venite din partea studenţilor, prof. univ. dr. Florin Eduard Grosaru din partea DRESMARA, Centru NATO de Educaţie şi Instruire, drd. Liliana Filip, președinte al Political Research Group, Florin Groza şi Anton Moldovan din partea Centrului pentru Strategii Balcanice şi Virgilius Stănciulescu, specialist cyber security în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii – ANCOM.
Au onorat cu prezenţa, subprefectul Aradului, Vasilică Damian, din partea universităţii partenere Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, conf. univ. dr. Andrei Anghelina, prorectorul UVVG, şi conf. univ. dr. Antoanela Naaji, directorul Departamentului de relaţii internaţionale, Simona Man, cunoscut om de afaceri arădean implicat în viaţa publică şi Dan Codre, din partea CJA.
„Suntem onoraţi că au fost prezente la acest eveniment importante personalităţi în domeniul securităţii şi comunicării în mediul on-line şi ne bucură interesul pe care studenţii l-au arătat faţă de tema pusă în dezabatere. Implicarea lor în discuţii, întrebările pe care le-au adresat lectorilor ne-a confirmat dorinţa studenţilor de a se implica activ în problemele sociale generate de această eră a globalizării, ne-a dovedit interesul pentru acest gen de evenimente, şi sperăm să reuşim ca împreună cu partenerii noştri, să organizăm multe alte dezbateri pe teme la fel de interesante”, a declarat prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV.
Lasă un comentariu