Consilierii județeni, convocați în ședință. Ce proiecte se află pe ordinea de zi

Consilierii județeni, convocați în ședință. Ce proiecte se află pe ordinea de zi

Consilierii judeţeni arădeni au fost convocaţi în şedinţă ordinară în data de 9 decembrie.

Pe ordinea de zi se află 20 de proiecte de hotărâre care urmează să fie analizate şi apoi votate de consilieri.

„În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, vă aducem la cunoştinţă că în data de 09.12.2024, ora 15.00, va avea loc şedinţa publică a Consiliului Judeţean Arad, care se va desfăşura prin mijloace electronice – Aplicația Zoom, în conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Județean Arad, Anexă la Hotărârea Consiliului Județean Arad nr. 118/30.03.2023.”, anunță Consiliul Județean Arad.

Ședința din data de 9 decembrie are următoarea ordine de zi:

1.Proiect de hotărâre privind aprobarea conţinutului Procesului-verbal al şedinţei privind ceremonia de constituire a Consiliului Judeţean Arad din data de 20 noiembrie 2024 – inițiativa președintelui;

2.Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Județean Arad – inițiativa președintelui;

3.Proiect de hotărâre privind aprobarea statului de funcţii pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad – inițiativa președintelui;

4.Proiect de hotărâre privind aprobarea statului de funcții pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – inițiativa președintelui;

5.Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unui Acord de parteneriat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. şi Judeţul Arad pentru „Elaborarea Studiului de Fezabilitate, realizarea documentației tehnice pentru Autorizația de Construire (P.A.C.) și Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul de investiții <<Varianta ocolitoare a Municipiului Arad Nord-Est>> (Etapa II)” – inițiativa președintelui.

6.Proiect de hotărâre privind aprobarea tarifului pentru prestația agenților de securitate ai Direcției Publice de Pază Arad la obiectivele de interes județean începând cu data de 01.01.2025 – inițiativa președintelui;

7.Proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Modernizare DJ 572 km 102+500-128+519 Limită Jud. Timiș-Lipova” aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny” – iniţiativa preşedintelui;

8.Proiect de hotărâre pentru completarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Județean Arad nr. 295/26.09.2024 privind avizarea tarifelor pentru anul 2025 pentru concesionarea și închirierea unor bunuri de către Regia Autonomă „Administrația Zonei Libere Curtici-Arad” – iniţiativa preşedintelui;

9.Proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unității Administrativ-Teritoriale Județul Arad în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad – inițiativa președintelui;

10.Proiect de hotărâre privind organizarea reţelei şcolare a unităților de învățământ special preuniversitar din Județul Arad pentru anul şcolar 2025-2026 – inițiativa președintelui;

11.Proiect de hotărâre pentru aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciilor Sociale din Județul Arad pentru perioada 2021-2030 – Ediție revizuită – inițiativa președintelui;

12.Proiect de hotărâre privind aprobarea utilizării Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare aferent proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad” – inițiativa președintelui;

13.Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de investiții pe anul 2025 aferent domeniului public al Județului Arad concesionat la S.C. Compania de Apă Arad S.A. care se realizează din Fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare – inițiativa președintelui;

14.Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune asupra apartamentului nr. 9 situat în imobilul din Municipiul Arad, Bulevardul Revoluției nr. 78, parter, înscris în C.F. nr. 300329-C1-U88 Arad – inițiativa președintelui;

15.Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune asupra apartamentului nr. 59/a situat în imobilul din Municipiul Arad, Bulevardul Revoluției nr. 78,  înscris în C.F. nr. 300329-C1-U13 Arad – inițiativa președintelui;

16.Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune asupra apartamentului nr. 28 situat în imobilul din Municipiul Arad, Bulevardul Revoluției nr. 45, corp A, înscris în C.F. nr. 302024-C1-U15 Arad – inițiativa președintelui;

17.Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Județean Arad nr. 35/25.01.2024 privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit reprezentând fond la dispoziția consiliului județean pe anul 2024 precum și a sumelor estimate pentru anii 2025-2027 – inițiativa președintelui;

18.Proiect de hotărâre privind aprobarea utilizării excedentului bugetar al anilor precedenți pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare în anul 2024 – inițiativa președintelui;

19.Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al Județului Arad pe anul 2024 – inițiativa președintelui.

20.Diverse.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.