Consilierii locali împărțiți în „tabere” când vine vorba de bugetul local

Consilierii locali împărțiți în „tabere” când vine vorba de bugetul local

Consilierii locali municipali s-au împărțit astăzi în două „tabere”, în cadrul ședinței publice extraordinare, când s-a ajuns pe ordinea de zi la proiectul de hotărâre privind repartizarea excedentului bugetar al Municipiului Arad, respectiv proiectul de hotărâre privind rectificarea Bugetului General de venituri și cheltuieli al Municipiului Arad pentru anul 2016.

Adrian Todor, consilier local PSD, a vorbit în numele consilierilor PSD-ALDE și a cerut, la începutul ședinței, amânarea celor două proiecte pe motiv că au primit abia luni seara la ora 19:38, un număr de 88 de pagini de studiu privind bugetul, și nu au avut suficient timp să le analizeze în amănunt până astăzi la ora 11 când a fost stabilită ședința.

Cerea lui a fost respinsă de 11 dintre consilieri, iar proiectele au fost supuse la vot. Ele au fost votate favorabil de consilierii PNL-UDMR, iar cei de la PSD-ALDE s-au abținut.

Drept urmare, s-a aprobat modificarea repartizării excedentului bugetar, repartizarea de fonduri pentru modernizarea rețelelor termice prin bugetul MDRAP, alocarea unor fonduri suplimentare la capitolul învățământ (reparații la Grădinița PP 20 – 50 000 de lei, reparații la Grădinița PP Furnicuța -20 000 de lei etc.), alocarea de fonduri suplimentare în domeniul sănătății (75 000 de lei pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad) și sportului etc. De asemenea, se vor aloca 700 000 de lei pentru achiziționarea și montarea de tobogane în incinta Ștrandului Neptun Arad.

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.