Consilierii social-democrați s-au adresat ANRSC și ANAP pentru obținerea unei păreri oficiale privind contractul de salubrizare din Arad

Consilierii social-democrați s-au adresat ANRSC și ANAP pentru obținerea unei păreri oficiale privind contractul de salubrizare din Arad

Liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal, Beniamin Vărcuş, precizează că principala grijă a PSD Arad în ceea ce priveşte salubritatea municipiului este ca populaţia să plătească preţul corect pentru servicii iar proiectul ce reglementează acest lucru să fie unul solid şi complet.

În acest spirit consilierii locali social-democraţi au formulat o notă în atenţia Autorităţii Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) şi Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), în vederea obţinerii unei păreri oficiale fundamentate cu privire la forma, conţinutul şi detaliile proiectului menţionat.

„După cum afirmam şi în urmă cu câteva zile, nu avem dreptul să ne jucăm când vine vorba despre un subiect atât de important şi nu putem lăsa la voia hazardului anumite proceduri sau calcule tarifare care ar putea genera mari neplăceri arădenilor. Totul trebuie să fie clar, transparent şi expertizat de către instituţii ale Statului precum ANRSC şi ANAP. Este absolut normal într-un astfel de context să avem un punct de vedere oficial, altul decât cel ieşit din laboratoarele lui Gheorghe Falcă. De aceea am şi decis că vom discuta, analiza şi vota în plen acest proiect doar cu răspunsurile celor 2 instituţii pe masă, coroborate cu amendamentale formulate de PSD Arad pe această temă, pe care le vom prezenta de altfel în următoarea şedinţă a CLM. Nu încape îndoială că acest contract are suficiente lacune, inadvertenţe, unele dintre ele sesizate chiar de cetăţeni cum ar fi acea problemă stânjenitoare a accesului la pubele. La asta se adaugă în mod evident garanţiile pe care trebuie să le obţinem că locuitorii urbei vor plăti preţul echitabil pentru serviciul de salubrizare şi că votăm cu responsabilitate pentru un contract care aduce cetăţenilor corectitudine administrativă şi performanţă în planul deservirii, afirmă Beniamin Vărcuş, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal.

Actul adresat ANRSC și ANAP poate fi studiat aici: Nota-ANRSC-ANAP

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.