Consiliul Concurenței autorizează vânzarea majorității magazinelor Real către Kaufland, sporindu-i dominanța pe piață

Consiliul Concurenței autorizează vânzarea majorității magazinelor Real către Kaufland, sporindu-i dominanța pe piață

Oficiul Federal al Cartelului din Germania a deschis calea scindării lanțului de hipermarket-uri Real, aflat în dificultate. Kaufland a primit marți undă verde, de la autoritatea de concurență, pentru a prelua până la 92 de magazine Real, din Germania. Pentru Kaufland, aceasta este cea mai mare preluare din istoria sa. Compania opereaza în 670 de hipermarket-uri în toată Germania și, ca și Lidl, aparține Grupului Schwarz, cel mai mare comerciant cu amănuntul din Europa.

Inițial, Kaufland a dorit să preia chiar mai mult, până la 101 de filiale ale Real. Însă autoritatea de concurență a refuzat preluarea a nouă magazine. În schimb, și lanțul de supermarket-uri Globus a primit aprobarea pentru achiziționarea a 24 de locații Real.

„Vrem ca potențialii consumatori să aibă suficientă marjă de alegere, între diferitele magazine alimentare în care cumpără. De aceea, autorizăm Kaufland să preia până la 92 de locații ale Real, în loc de cele 101 solicitate”, a declarat Andreas Mundt, președintele Oficiului Federal al Cartelului. El a subliniat că Grupul Schwarz, prin Kaufland și Lidl.

În cazurile în care autoritatea anti-cartel nu a cooperat cu solicitarea Kaufland, s-a considerat că alternativele și concurența ar fi fost afectate prea grav. Oficiul a examinat nu numai efectele preluărilor asupra consumatorilor, ci și problemele de aprovizionare, cu care se vor confrunta intermediarii și furnizorii lor.

Preluarea a până la 24 de locații ale Real de către Globus, pe de altă parte, ar fi fără probleme, din punct de vedere concurențial. Cu 47 de hipermarketuri în Germania, Globus are o cifră de afaceri de doar 4,5 miliarde de euro.

Noua perspectivă

Kaufland vrea să preia magazinele Real pas cu pas, din primul trimestru al anului viitor. „În lunile următoare vom integra magazinele și le vom menține ca furnizori regionali locali pentru clienți”, a declarat șeful Kaufland Germania, Ralf Imhof. Acest lucru ar oferi unui număr de 12.000 de angajați ai Real „o nouă perspectivă profesională”.

Pe lângă Kaufland și Globus, cel mai mare comerciant cu amănuntul din Germania, Edeka, s-a înregistrat și el la Oficiul Federal al Cartelului, pentru a prelua până la 72 de sucursale Real. Aici însă, decizia organului de supraveghere al competiției este încă în așteptare. Termenul pentru o decizie a fost recent prelungit până la 22 februarie, anul viitor.

Chiar dacă autoritatea anti-cartel a autorizat contractul de preluare a celor 92 de filiale in favoarea Kaufland, aceasta urmărește cu atenție compania-mamă a Kaufland, Schwarz Gruppe, deoarece si discounterul Lidl face parte din Grupul Schwarz. Odată cu preluarea filialelor Real, Kaufland și compania-mamă ar putea deveni mai mari și, mai ales, mai puternice.

Numai Lidl are peste 3.000 de sucursale în Germania. Cu magazinele Real achiziționate, Kaufland va avea în viitor 762 de supermarketuri. Pentru ca puterea Grupului Schwarz să nu crească necontrolat, Oficiul Federal al Cartelului a stopat ulterioare preluări în favoarea Kaufland. Acesta a justificat decizia, prin faptul că ar trebui să li se ofere consumatorilor suficiente opțiuni în viitor, cu privire la ce și unde doresc să cumpere.

Real în România

Grupul Auchan a achiziționat în noiembrie 2012, de la METRO Group, hipermarketurile Real din Europa Centrală și de Est pentru 1,1 miliarde de euro. În România, Auchan a preluat de la METRO Group activităţile operaţionale pentru 20 din cele 24 de magazine Real. Una dintre condiţiile tranzacţiei impuse la acea vreme de Consiliul Concurenţei a fost preluarea reţelei Real fără aceste patru magazine.

Compania Real Hypermarket Magazine deţinea patru magazine în format hipermarket la Arad, Constanța, Oradea și Suceava, unităţi care nu au făcut parte din tranzacția dintre Grupul Auchan şi METRO Group. După această tranzacţie, acestea au rămas în continuare parte a grupului şi au continuat să fie operate sub brandul Real.

În 2017, METRO Group a vândut părţile sociale deținute în cadrul Real Hyper Magazine SRL, companie care opera cele patru magazine din România, companiei Terazone Enterprises Limited. Tranzacția a fost finalizată în data de 20 ianuarie 2017.

Notă: Articolul a apărut și în HotNews

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.