Consiliul Județean Arad modernizează trei tronsoane de drum, vechi de 30 de ani

Consiliul Județean Arad modernizează trei tronsoane de drum, vechi de 30 de ani

Consiliul Județean Arad modernizează trei tronsoane de drum, vechi de 30 de ani.

Consiliul Județean Arad a alocat 305.000 de lei pentru întocmirea documentației în vederea modernizării a trei importante tronsoane de drum județean: Seleuș-Șicula, Cermei-lim. județ Bihor și Șepreuș-Cermei. Sumele provin din excedentul bugetar al Consiliului Județean.

„Practic pe aceste drumuri județene nu s-au efectuat decât lucrări de întreținere, în ultimii 30 de ani. Dorim să creăm o infrastructură rutieră modernă în județul Arad, iar aceste trei tronsoane de drum fac parte din strategia de reabilitare și modernizare a peste 300 de kilometri de drumuri județene, așa cum ne-am propus în acest mandat”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Tronsoanele de drum menționate au nevoie de lucrări ample de modernizare, dată fiind starea acestora, dar mai ales populația care le folosește.

„Drumul Seleuș-Șicula scurtează distanța dintre cele două localități cu 13 kilometri, cele două comune având o populație cumulată de peste 7000 de locuitori. Pe acest drum nu s-au făcut decât mici reparații de peste 30 de ani, de când s-a asfaltat. Tronsonul de la Cermei spre Bihor (până la limita județului) are 15 kilometri și asigură inclusiv legătura cu comuna Apateu. Cele două comune au un total al populației de peste 5700 de locuitori. Nici pe acest drum nu s-au făcut decât reparații curente, de circa 25 de ani. Șepreuș-Cermei este un alt drum cu probleme, fără intervenții majore în reabilitarea sau modernizarea lui, în ultimii 30 de ani și care face legătura între nord-vestul și nordul județului. Lungimea acestui tronson este de 11 kilometri, iar cele două comune au o populație de peste 5000 de locuitori”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

În urma votului consilierilor județeni, s-au alocat pentru Documentațiile de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) 305.000 lei:

– 70.000 lei pentru modernizare DJ 709, km 39+200–45+500 Seleuș-Șicula;

– 160.000 lei pentru modernizare DJ 709, km 60+000–75+942 Cermei-Lim. Județ Bihor;

– 75.000 lei pentru modernizare DJ 793 km 14+300–21+300 Șepreuș–Cermei cu suma de 75 mii lei.

  1. Masca – Tarnova si Tarnova – Dud – Taut – Nadas in ce era v-or intra la reabilitare ?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.