Președintele Consiliului Județean Arad anunță că a crescut exploziv numărul sancțiunilor acordate pentru nerespectarea restricțiilor de tonaj pe drumurile județene arădene.
„Drumurile județene nu au fost proiectate, cu zeci de ani în urmă, pentru tonajul greu. De aceea, noi încercăm să le protejăm, stabilind restricții pentru utilaje. Dar foarte puțini conducători de autoutilitare le și respectă, ceea ce duce la degradarea carosabilului și apariția gropilor. Anul trecut, Consiliul Județean Arad a cumpărat trei cântare mobile și a dispus controale zilnice pe drumurile județene și am asigurat și vehicule noi pentru transportul acestora. Chiar dacă unii conducători de autoutilitare se avertizează între ei și reușesc să evite controalele, numărul amenzilor este în creștere. Anul acesta, în primele patru luni ale anului, am acordat 93 de sancțiuni, cu 50% mai multe decât în tot anul 2017. Iar în anul 2018 numărul total al amenzilor a fost de 124”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
La nivelul Consiliului Județean Arad există două echipaje care realizează controale zilnice, în echipaje comune cu Poliția Rutieră. Zonele cele mai verificate sunt Zăbrani – limită județ Timiș, Horia – Arad, Drumul Vinului (pe traseul Păuliș – Șiria, prin Podgoria Aradului), Moneasa și Săvârșin (unde se constată un trafic de material lemnos), Arad – Zădăreni – Felnac – Secusigiu.
„Consiliul Județean Arad are proiecte pentru modernizarea a 300 km de drumuri județene. Anul acesta am început investiții de aprox. 150 de milioane de euro în infrastructura rutieră, majoritatea fondurilor provenind din proiecte europene, de aceea insistăm ca și șoferii de camioane și utilaje să respecte efortul cetățenilor Aradului și al Consiliului Județean, de a avea drumuri județene de bună calitate”, a declarat președintele Iustin Cionca.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu